In ipocrizii sa ne batem !

De Simion Todoca
In ipocrizii sa ne batem !
Europarlamentarul Daciana Sârbu a „demascat” în plenul Parlamentului European, „ipocrizia” eurodeputaţilor PDL, care au votat împotriva înăspririi condiţiilor pentru avizarea explorării şi exploatării gazelor de şist.

Aceasta, deşi în ţară se declară de partea protestatarilor împotriva gazelor de şist. Să ne fie cu iertare, dar nu cred că poate fi vorba despre o ipocrizie mai mare decât aceea a soţului domniei sale, care zice că în calitate de prim ministru este în favoarea Roşiei Montane, dar ca deputat va vota împotrivă. O aiureală ca asta nu ai fi crezut vreodată că va spune cineva fără să se umple de ridicol. Probabil că a preluat-o de la miniştrii unguri, care veneau în România şi vorbeau- Vezi, Doamne, ca persoană particulară, nu ca demnitari ai guvernului ungar- despre autonomia teritorială. A văzut Ponta că ţine la prostime, a preluat-o şi el. Asta este ca şi cum Hitler însuşi ar fi spus că Adolf, evreu de origine, crede că poporul cu pricina este cel ales de către Dumnezeu, în timp ce Adolf celălalt acţionează ca persoană particulară, pentru exterminarea lor.

Eurodeputaţii PDL care una au votat la Bruxelles şi alta spun în ţară măcar au scuza că în Parlamentul European au obligaţia să voteze cum le dictează partidul european la care sunt afiliaţi, lucru valabil, dealtfel, pentru toţi europarlamentarii, indiferent de la ce partid sunt. Nu-i vorbă, pedeliştii care ţipă acum ca din gură de şarpe împotriva Roşiei Montane şi a gazelor de şist sunt ipocriţii ipocriţilor, dar dă bine să critici guvernul, chiar dacă acesta face exact ce ai făcut tu. Acum câteva săptămâni, la Senat, MRU tuna şi fulgera împotriva adoptării unei ordonanţe a Guvernului, până când i s-a explicat că era una dată de el. Înclin să cred că, în acest caz, nu a fost vorba despre ipocrizie, ci de o scăpare. Când îl auzi, însă, pe el şi pe toţi acoliţii lui Băsescu spunând că toţi politicienii sunt nişte mincinoşi, că românii s-au săturat de politicieni şi trebuie să vină alături de ei, în nu ştiu ce avorton de formaţiune, inventată de către ei, chiar că te apucă bâţul. Aşadar, măcar să nu ne creadă chiar atât de proşti, încât să înghiţim orice, să ne lase pe noi să socotim care minte cel mai puţin.

Citat : „Toţi politicienii români spun adevărul…atunci când spun unul despre celălalt că minte”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !