În linie dreaptă pe viitoarea centură

De Alin Gherasim
9Comentarii
În linie dreaptă pe viitoarea centură
Centura cu pod peste Mureş a ajuns în faza de precontractare, fiind nevoie de o hotărâre de CJA care să aprobe proiectul.

Centura de Est a Aradului, un proiect al Consiliului Judeţean Arad, care îşi propune să închidă inelul de centură al municipiului, începe să prindă formă. Conducerea CJA a anunţat că va cere fonduri europene pentru realizarea acestei lucrări complexe, cu o valoare uriaşă, iar toate semnalele arată faptul că Uniunea Europeană, prin Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, va acorda finanţarea necesară. Estimat la 179 de milioane de lei (valoarea va scădea mult în urma licitaţiilor), proiectul a intrat în faza de precontractare la ADR Vest. Practic, mai este de făcut doar un pas până în momentul în care va fi semnat contractul de finanţare dintre CJA şi ADR Vest. Numai că, în acest moment, agenţia din Timişoara are nevoie de o hotărâre a Consiliului Judeţean prin care să fie aprobat proiectul. Drept urmare, CJA se va întruni în şedinţă extraordinară în data de 16 octombrie, unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi vizând chiar viitoarea centură. „Conform adresei ADR Vest nr. 22.248/09.10.2018, proiectul <Modernizare DJ 709G, inclusiv pod Mureș pentru funcţiunea de centură Est Arad> a fost admis în etapa de precontractare. În acest sens, potrivit prevederilor Ghidului solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor, în etapa de precontractare este necesară <Hotărârea de aprobare a proiectului>”, se arată în documentele CJA.

Şi cheltuielile

Potrivit studiilor realizate până în prezent şi potrivit estimărilor, valoarea totală a proiectului este de peste 179 de milioane de lei. Din această sumă, cheltuielile eligibile se ridică la 177,5 milioane de lei, iar Consiliul Judeţean va suporta cheltuielile neeligibile în valoare de 1,8 milioane de lei. Practic, aceste cheltuieli se referă la realizarea a două intersecţii, una cu DN 69 (Arad-Timişoara) şi una cu DN 7 (Arad-Deva). În plus, tot Consiliul Judeţean va suporta şi cofinanţarea lucrărilor cu o valoare de 2 la sută din valoarea totală a proiectului, respectiv 3,5 milioane de lei. După cum am precizat deja, aceste sume vor scădea, cu siguranţă, în urma licitaţiilor care urmează să fie organizate.

Trei licitaţii

În cadrul acestui proiect complex vor fi organizate trei licitaţii, au anunţat cei de la CJA. Una va fi dedicată lucrărilor de realizate a şoselei de 11 kilometri, una pentru construirea unui pasaj peste calea ferată, iar a treia se referă la realizarea unui pod peste Mureş. „În acest fel, vrem să grăbim lucrările şi să avem trei constructori care să lucreze simultan la centură”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor