La Școala Gimnazială „Avram Iancu” Arad s-a derulat, zilele trecute, ediția a IV-a a Proiectului educațional județean „Din suflet pentru suflet!” în parteneriat cu Școala Gimnazială „Caius Iacob”, Școala Gimnazială „Adam Nicolae”, Școala Gimnazială Semlac și Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad.
În cadrul proiectului s-au prezentat obiceiuri și tradiții românești, colinzi, dansuri, un târg de Crăciun cu obiecte specifice Sărbătorii Crăciunului confecționate de elevi. Sumele obținute vor fi folosite în scop caritabil pentru elevii cu situație materială modestă dar și pentru stimularea elevilor cu rezultate deosebite la învățatură și concursuri școlare artistice și sportive. Întreaga activitate s-a desfășurat în sala festivă a școliie. Toți colindătorii au fost răsplătiți cu daruri de Moș Crăciun.
„Tot în cadrul acestui proiect – ne-a spus director prof. Moldovan Pompiliu – elevii voluntari de la școala noastră au adunat pentru persoanele vârstnice de la Centrul de îngrijire Arad, Casa de copii Zăbrani, Ferma Ceala produse constând în legume, fructe, dulciuri, articole de îmbrăcăminte. Acestea au fost donate însoțite de colindele tradiționale românești”.
Cu această ocazie participanții au transmis tuturor românilor ”Sărbători Fericite!” și un an plin de bucurii!
În magia sărbătorilor
În magia sărbătorilor
Serbare de Crăciun și acțiune caritabilă la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!