Maşina era condusă de un cetăţean bulgar în vârstă de 45 de ani, iar în autovehicul mai călătorea, ca pasager, o femeie, tot din Bulgaria, în vârstă de 35 de ani. La controlul de frontieră, poliţiştii au descoperit în portbagajul autoturismului, ascunşi sub bagaje, doi bărbaţi în vârstă de 36 şi 43 de ani din Siria. „Celor doi sirieni li s-au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetăţenilor bulgari, pentru infracţiunea de trafic de migranţi”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
În portbagaj spre Schengen
NĂDLAC. Politiştii de frontieră de la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac au descoperit doi migranţi din Siria care intenţionau să iasă ilegal din ţară, ascunşi în portbagajul unui autoturism marca VW, înmatriculat în Bulgaria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Local
Una dintre personalitățile marcante cu care Aradul se mândrește este academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, unul dintre istoricii remarcabili ai României și probabil cel mai fervent cercetător și promotor al istoriei transilvănene, bănățene și mai ales arădene. Decorat de Președintele României, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și ales Cetățean de Onoare al Aradului în anul 2023, profesorul Ioan Bolovan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, având în vedere rădăcinile sale arădene , precum și aplecarea specială ca istoric asupra evoluției în timp a Aradului.
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
3
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!