„Am avut până acum trei întâlniri cu caracter teoretic şi analize video, dar şi două antrenamente practice. Până la finalul anului ne propunem să organizăm încă două astfel de întâlniri cu arbitrii din noul val. Acţiunile de acest fel vor fi reluate în primăvară, mizând pe faptul că mai mulţi tineri cavaleri ai fluierului vor face pasul spre lotul de Liga 4 într-un timp cât mai scurt” – spune Marius Alexa, vicepreşedintele CJ Arbitri.
În sprijinul noului val de arbitri
În sprijinul noului val de arbitri
Din dorinţa de a sprijini noul val din arbitrajul arădean, Comisia Judeţeană de Arbitri din cadrul AJF Arad continuă formarea şi pregătirea tinerilor cavaleri ai fluierului. Periodic au loc şedinţe de pregătire teoretică şi practică, dar şi disecarea unor faze controversate cu ajutorul imaginilor video. Astfel, se încearcă perfecţionarea acestora şi eliminarea greşelilor în vederea obţinerii unor arbitraje cât mai bune la jocurile din campionatul judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
UT Arad
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
UT Arad
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
12
Citiți principiile noastre de moderare aici!