În sprijinul turiştilor păgubiţi

De Simion Todoca
4Comentarii
În sprijinul turiştilor păgubiţi
Glad Varga (PNL): „I-am solicitat ministrului Turismului clarificări privind siguranța românilor în ceea ce privește achiziționarea pachetelor turistice din România!”

Deputatul liberal arădean le-a solicitat în scris munistrului Turismului, Titus Dobre și preşedintelului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marcel Bogdan Pandelică o serie de întrebări privind imposibilitatea companiei Omnia Turism de a asigura cele 8.500 de pachete turistice vândute pentru anul 2018, pierderea totală fiind de 7 milioane şi jumătate de euro. „Consider că este necesar ca românii care au achiziționat aceste pachete să fie despăgubiți, iar modalitatea prin care se va realiza acest lucru, să fie transparentă, comunicată clar, explicit și în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea i-am solicitat domnului președinte al ANPC să îmi comunice care este stadiul soluționării plângerilor în acest caz și, bineînțeles, care sunt sancțiunile aplicate în această situație.

Din partea Ministerului Turismului aștept răspunsul privind rezultatele procesului de analiză și verificare realizat de Corpul de Control al Ministrului Turismului. Pentru a evita astfel de situații nefericite și a proteja potențialii turiști români este esențial să se știe clar măsurile pe care ministrul Turismului intenționează să le întreprindă în ceea ce privește comercializarea pachetelor turistice”, declară deputatul Glad Varga.

Taguri: , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor