În trei ani, UTA joacă în cupele europene!

De Daniel Scridon
57Comentarii
În trei ani, UTA joacă în cupele europene!
Campion al României cu Oţelul Galaţi, Marius Stan vrea să vină conducător de club la Arad. „Mingea” este în terenul factorilor de decizie din club şi nu numai.

Într-o perioadă în care UTA a arătat că duce lipsă de un conducător de club veritabil, a apărut o oportunitate extraordinară, la care Alexandru Meszar trebuie să se gândească la modul cel mai serios. Fost campion cu Oţelul Galaţi, Marius Stan a venit la Arad cu un proiect atractiv, dinamic şi extrem de îndrăzneţ. A stat de vorbă cu primarul Gheorghe Falcă, iar acum „mingea” se află în terenul factorilor de decizie de la clubul fanion al Aradului.

Marius Stan a avut amabilitatea de a sta de vorbă, în exclusivitate, cu Jurnal arădean-Aradon despre proiectul pe care vrea să-l implementeze la UTA…

„Fotbal pe pâine”

„La două săptămâni după vizita celor de la DNA la UTA, poveste care nu m-a speriat ştiind că este cusută cu aţă albă, am ajuns să mă întâlnesc cu primarul Gheorghe Falcă şi să-i expun proiectul meu. Ne cunoşteam din politică, eu fiind primul primar liberal la Galaţi de după război şi, probabil, voi rămâne singurul multă vreme. Acesta mi-a spus că Primăria dă bani la UTA, dar alţii conduc, trimiţându-mă la dl. Meszar. Din păcate, acesta nu mi-a răspuns la telefon, nici la mesaje, aşa că nu ştiu ce să zic” – şi-a început povestea Marius Stan.

„Ştiu că la Arad se mănâncă fotbal pe pâine, că există sete de performanţă, că UTA are cei mai frumoşi suporteri din vestul ţării. Am pretenţia să discut cu oameni serioşi, să respect şi să fiu respectat. De aceea aştept un răspuns, dacă sunt sau nu dorit conducător la UTA” – a punctat Stan.

Un vis frumos

Fostul preşedinte al Oţelului ne-a vorbit şi despre proiectul său pentru Arad: „Împreună cu un grup de investitori vrem să punem bazele unui proiect serios, fără să schimbăm nimic din ce este azi la club. Garantăm promovarea în Liga I în acest sezon, iar în maxim trei ani, vom duce UTA în cupele europene. Sincer, eu visez la mai mult, aş da orice să mai retrăiesc clipele în care am devenit campion cu Oţelul. UTA merită să spere într-un astfel de vis, pentru că este Campioana Provinciei din fotbalul românesc. Avem aici, datorită banilor de la Primărie, postamentul unde putem clădi o echipă frumoasă. Când plăteşti la timp, ai linişte financiară, iar dacă şi unitatea grupului este beton, ai 50% şanse de a-ţi atinge obiectivul. Restul e treaba conducerii clubului…”.



57Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor