In Unire sta puterea!

De Daniel Scridon
In Unire sta puterea!
ARAD. Sub acest generic, elevii clasei a III-a A Step By Step de la Şcoala Gimnazială „Caius Iacob” Arad, coordonaţi de învăţătoarele Liliana Misarăş şi Rodica Petrila, au sărbătorit, vineri, 23 ianuarie, a 400-a zi din viaţa lor de şcolari.

O zi specială, în preajma unei zile de sărbătoare – Ziua Unirii Principatelor Române. Toate acţiunile din această zi s-au desfăşurat sub deviza de unire: naţiune, familie, clasă, elevii fiind bucuroşi să înveţe (şi) lecţia despre unitate.
Şi noi suntem uniţi
În cuget şi în fapte
Mereu aşa vom fi
Şi împreună vom reuşi!
Acesta a fost mesajul pe care Maia, Sara, Alexia P., Victor, Bogdan, Alisya, Patricia, Ioana, Iulia M., Alexia C., Tania, Patrik, David, Mihai, Iulia S., Lucia, Daniel, Cassian, Darius, Miriam, Denis, Naomi, Roberta şi Boris l-au transmis prin colecţiile prezentate, toate simbolizând cele 400 zile de şcoală petrecute împreună.
O astfel de zi nu se putea încheia fără tortul aniversar, momentul dulce fiind savurat de cei care îşi fac (deja) planuri legate de colecţiile aniversării a 500 zile de şcoală.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !