Inamicele Oltchimului, două românce!

Inamicele Oltchimului, două românce!
RÂMNICU VÂLCEA. După 25-25 în tur, Oltchimul a pus Ungaria pe jar, elevele lui Radu Voina băgându-le pe Görbicz şi compania într-o şedinţă mai îndelungată cu antrenorul echipei din Györ, Konkoly Csaba.

„Trebuie să nu mai comitem greşelile din prima manşă, iar plusul ar putea fi adus de româncele Brădeanu şi Spiridon, care au impresionat săptămâna trecută”, se precizează în presa maghiară.

Aurelia Bradeanu şi Simona Spiridon au fost printre cele mai bune jucătoare ale Györului, româncele marcând 4, respectiv 5 goluri pentru campioana Ungariei.

Partida retur, contând pentru semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, se va disputa duminică, de la ora 17.15, în Sala Traian din Vâlcea (în direct pe ProTV).

Gheorghe Tadici îşi arogă merite

Gheorghe Tadici afirmă că are o mare contribuţie la performanţele excelente reuşite de Oltchim.

„Există şi acum acel nucleu de jucătoare creat de mine. Pot să vă spun că pe Puşcaşu eu am descoperit-o. Juca prin Divizia B, iar conducerea Oltchimului nu ştia despre existenţa ei. Eu am cerut să fie adusă la Vâlcea, iar acum e jucătoare de bază”, a spus Tadici.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !