Încă două săptămâni pentru sentință

De Ioana Costas
1Comentariu
Încă două săptămâni pentru sentință
© Nelu Iordache
Nelu Iordache mai așteaptă două săptămâni pentru a-și afla sentința pentru deturnarea fondurilor privind construcția primului tronson de autostradă Arad-Nădlac.

Amânări peste amânări în procesul în care Nelu Iordache a fost judecat pentru deturnarea fondurilor în ceea ce privește construcția primului tronson de autostradă Arad-Nădlac, de aproximativ 22 de kilometri. Așa cum scriam în ediția de vineri, 31 august, a cotidianului Jurnal Arădean, Iordache – fost administrator al societății Romstrade – a avut parte de mai multe amânări ale sentinței, prima venind la începutul lunii iulie a acestui an, în condițiile în care procesul a demarat în anul 2013. După mai multe amânări în această vară, s-a hotărât pronunțarea sentinței, într-un final, pentru 1 septembrie, prima zi după lunga vacanță judecătorească. Însă și acum, ca și în dățile trecute, s-a decis amânarea sentinței. De data aceasta pentru 15 septembrie. „Amână pronunţarea la data de 15.09.2017”, se arată în soluția Tribunalului București emisă la 1 septembrie.

Banii pentru autostradă, deturnați

Nelu Iordache a fost trimis în judecată de procurorii DNA deoarece a schimbat destinaţia sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. Procurorii au arătat că suma încasată de la CNADNR SA „a fost utilizată, în realitate, pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”. Schimbarea de către Romstrade a destinaţiei fondurilor din avansul încasat pentru realizarea autostrăzii Nădlac – Arad a dus la nerealizarea proiectului şi suspendarea plăţilor de către Comisia Europeană.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor