De această dată, proiectul de hotărâre care se referă la auditarea culturii judeţene a fost întocmit de către consilierii judeţeni din Opoziţie şi vizează perioada 2008-2012. „Proiectul de hotărâre a fost întocmit la iniţiativa consilierului judeţean Florin Tripa şi va fi supus votului consilierilor în viitoarea şedinţă. Eu am trimis deja un audit care vizează mandatul actual al managerului Ana Maria Dumitrean. Aştept să vedem rezultatele”, a spus Ţolea.
Consilierii din Opoziţie au ales să ceară audit pe mandatul trecut al directorului Centrului Cultural Judeţean, iar ţinta lor este nimeni altul decât Adrian Ţolea. Aleşii judeţeni au spus că, din punctul lor de vedere, ţinând cont de faptul că Ţolea a fost vicepreşedinte pe probleme de cultură, acesta trebuia să controleze Centrul Cultural. Rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre care vizează un nou audit va trece şi de votul consilierilor judeţeni.
Încă un audit pe Cultura Judeţeană
Încă un audit pe Cultura Judeţeană
La numai o lună de zile de la momentul la care Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, trimitea audit la Centrul Cultural Judeţean Arad, acum se cere un nou audit.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!