Încă un eşec pentru fetele de la Piroş

De Daniel Scridon
Încă un eşec pentru fetele de la Piroş

Înfrângerea în faţa liderului din Baia Mare, de săptămâna trecută, le-a dărâmat moralul jucătoarelor de la Piroş Security Arad, dovadă un al doilea eşec consecutiv, tot pe teren propriu, la numai trei zile distanţă.

De această dată, elevele pregătite de Gigi Cameniţă au fost nevoite să se recunoască învinse, scor 2-6 (goluri arădene semnate de Vanu şi Balaş), de „satelitul” grupării campioane, Olimpia Cluj.

Pentru Piroş Security au evoluat în acest joc: Meszaros – Bodnar, Bajko, Dobrea, Doroti, Lupei, Liheț, Chiș, Vanu, Adam, Balaș. Au mai jucat: Neducsin şi Țânțar. Au lipsit: Mogocs (accidentată), M. Olariu (suspendată), Danciu şi Marcea (plecate în Anglia).

Pe locul 2

În ciuda celor două înfrângeri, Piroş Security a încheiat turul pe locul 2, cu 15 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 3, Vasas 2 Odorhei. Cu maxim de puncte, 21, pe primul loc o găsim pe Independenţa Baia Mare. În privinţa celei de-a doua reprezentante ale judeţului nostru în eşalonul secund al fotbalului feminin românesc, CS Ineu, aceasta ocupă penultimul loc, cu 4 puncte.

Vine Cupa!

Piroș Security încheie anul fotbalistic duminică, de la ora 11, când pe terenul Şega vine prim-divizionara, Fortuna Becicherecu Mic, în turul doi al Cupei României. Tot duminică dimineață, joacă și fetele de la Ineu în aceeași fază a competiţiei, la Oradea, cu Lugas.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !