Încă un pas spre eşalonul trei

De Daniel Scridon
1Comentariu
Încă un pas spre eşalonul trei
Primul meci din play-out pentru trupa lui Zsolt Musznay a coincis cu o înfrângere dureroasă, scor 0-1, pe teren propriu, în faţa principalei rivale la ocuparea locului care duce la barajul de menţinere în Liga II, Olimpia Satu Mare. Şi la Pâncota miroase a „aer” de eşalonul trei.

Unicul gol al meciului a fost semnat de Buhăescu (min. 11), care a profitat de o greşeală a lui Dan. Până la pauză, pe teren a fost o singură echipă, cea oaspete.

După odihnă, lucrurile ar fi putut lua o altă turnură, după eliminarea lui Brata (min. 48), dar neputinţa „şoimilor” şi lipsa de viziune a unui tehnician adus pe banca pâncotanilor doar pentru a fi la cheremul preşedintelui Pavel Piroş şi-au spus cuvântul. A urmat eliminarea lui Dragalina (min. 70) şi un final de meci trist, în care pentru Şoimii Pâncota au jucat: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Issa – Dragalina, Fuchs, Vasi (Fracaş) – Mihai (Ion).

Felicită echipa!

Venit parcă de pe altă planetă, Zsolt Musznay, şi-a felicitat elevii pentru înfrângere: „Din păcate e al doilea eșec consecutiv, dar țin să felicit echipa pentru efortul depus. Un meci de uzură, de luptă, în care nu ne-am creat ocazii, dar ne-am apărat bine, pentru că nici ei nu au avut ocazii, cu excepția acelui șut. Pe mine mă frământă tinerii care sunt fără curaj. Felicit echipa pentru atitudine, ca și joc mai avem de lucrat enorm“.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor