Încă un pas spre promovare

De Daniel Scridon
Încă un pas spre promovare
În formula: Meszaros – Bodnar, Liheț, Marcea, Muscă – Dobrea, Olariu, Lupei, A. Balaș – Danciu, Țânțar, echipa Piroș Security Arad s-a impus, scor 6-0, în deplasarea de la Banat Girls Reşiţa, într-un meci restant din etapa 8-a a eşalonului trei valoric din fotbalul feminin românesc.

Chiar dacă s-a bazat pe doar 11 jucătoare, trupa pregătită de Gigi Cameniţă a făcut spectacol, Liheţ-2, A. Balaş-2, Olariu şi Danciu (cea din urmă eliminată în min. 70) punctând pentru o victorie reconfortantă, care urcă echipa arădeană pe locul 2.

Pentru Piroş Security urmează, duminică, ora 14,15, la Şiria, confruntarea cu Independenţa 2 Baia Mare şi apoi două deplasări grele, care pot apropia echipa arădeană de mult dorita promovare în eşalonul secund.

„Victoria este cu atât mai prețioasă cu cât a fost obținută pe terenul unei contracandidate directe la promovare și în doar 11 jucătoare. Din păcate, Adam nu avea viza medicală în regulă și nu a putut juca, dar am jucat ca o adevărată echipă și ne-am impus fără probleme. Au crezut că dacă jucăm pe teren sintetic vor avea un avantaj, dar a fost exact invers. Avem destule jucătoare tehnice, care, de altfel, au și făcut diferența pe tabelă. Sunt trei puncte mari, dar lupta nu e gata. Dacă ieșim bine din următoarele trei etape, ne apropiem cu adevărat de realizarea obiectivului”, spune antrenorul Gigi Cameniță.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !