Încasări de top la Finanţele arădene

De Diana Dutu
Încasări de top la Finanţele arădene
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a depăşit cu 7,3% programul de încasări.

Încasări substanţiale la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Arad, în primul semestru al acestui an. „Mobilizarea eficientă a întregului aparat fiscal a condus la încasări în cuantum de 645,3 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 7,3% a programului de încasări primit de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara” – precizează Călin Arusti, purtător de cuvânt al AJFP Arad.

La aceste rezultate au contribuit atât intensificarea măsurilor de executare silită aplicate în vederea recuperării arieratelor bugetare, cât şi eficienţa inspecţiilor fiscale derulate în cadrul programului de depistare, limitare, prevenire şi ţinere sub control a evaziunii fiscale. „Marea majoritate a contribuabililor îşi plătesc voluntar obligaţiile bugetare, dar sunt şi contribuabili care mai au nevoie de «impulsuri», constând în somaţii, popriri bancare sau la terţi, şi mergând până la valorificarea bunurilor sechestrate sau indisponibilizate” – subliniază Călin Arusti.

Executări

În cursul semestrului I 2016 au fost întreprinse zeci de mii de măsuri în cadrul procedurii de executare silită. Totalul încasărilor realizate prin aplicarea acestor măsuri se ridică la 74.394.869 lei.

Au fost comunicate 30.442 de somaţii, suma încasată în urma somaţiilor ridicându-se 43.537.016 lei. Au fost puse 18.841 popriri pe conturi bancare, care au condus la încasarea a 28.807.698 lei. Alţi 1.840.066 lei au fost încasaţi prin popriri la terţi (4.889 cazuri). În 53 de situaţii s-a recurs şi la sechestre de bunuri mobile şi imobile, care s-au soldat cu încasări de 210.089 lei.

Rambursări

În cursul primului semestru al anului 2016, urmare deconturilor negative cu opţiune de rambursare depuse de agenţii economici, au fost realizate operaţiuni de rambursare în cuantum de aproape 50 de milioane de lei, numărul deconturilor soluţionate fiind de peste 750. Din cele 50 de milioane, 33 de milioane au fost restituite efectiv, iar diferenţa de 17 milioane de lei reprezintă compensările efectuate cu alte obligaţii bugetare ale contribuabililor.

„În paralel cu eforturile depuse pentru conturarea bugetului general consolidat şi asigurarea pe această cale a resurselor financiare necesare funcţionării societăţii, administraţia fiscală trebuie să dea dovadă de acelaşi comportament profesional şi să răspundă prompt solicitărilor primite de la operatorii economici pentru restituirea taxei pe valoarea adăugată, care li se cuvine, urmare analizării deconturilor negative cu opţiune de rambursare depuse. Prin operaţiunile de compensare se sting obligaţiile scadente ale agenţilor economici, iar sumele restituite efectiv au menirea asigurării, după caz, a fluxului de capital necesar bunei derulări a activităţii contribuabililor” – conchide purtătorul de cuvânt al AJFP Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase