Se pare că incendiul a fost provocat de uleiul încins. „Uleiul pus la încins a luat foc. O femeie care lucrează acolo s-a panicat în momentul în care a văzut flacăra şi a aruncat apă în ulei. Focul a fost înteţit de apă, aşa că femeia s-a speriat şi a plecat din gheretă. Oamenii din zonă au intervenit cu extinctoare până în momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului şi au lichidat incendiul”, ne-au spus reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Flăcările au fost stinse rapid de pompieri, dar deznodământul putea fi mult mai grav. Pentru că în interiorul gheretei se aflau două butelii încărcate cu gaz care puteau exploda în orice moment. Din fericire, nu a fost rănită nicio persoană, dar interiorul gheretei a fost distrus aproape în totalitate.
Incendiu la o gheretă din Jackson
Incendiu la o gheretă din Jackson
Reactualizat la:
O gheretă aflată în incinta complexului comercial Jackson a luat foc. Este vorba despre o gheretă în care se găteau langoşi şi diferite plăcinte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!