Incendiu provocat

1Comentariu
Incendiu provocat
Incendiu provocat
ARAD – Un incendiu provocat la S.C. Zahăr S.A, a înecat sâmbătă dimineaţa tot cartierul Aurel Vlaicu într-un fum negru şi înecăcios. Angajaţii dăduseră foc la un morman de cauciucuri şi plastice, fără a avea însă vreun aviz în acest sens.

Oamenii care locuiesc în preajma clădirii au fost cei care au sunat speriaţi la pompieri, anunţând un incendiu pe strada Bogdan Voievod.

Angajaţii de la dispeceratul Detaşamentului de Pompieri au sunat la fabrică pentru a afla despre ce este vorba, iar portarulle-a spus că este un incendiu controlat şi că nu e nevoie de intervenţia pompierilor.

Fumul dens, provocat de arderea mormanului de cauciucuri, se vedea însă de la sediul Detaşamentului de Pompieri.

Accesul interzis

Aceştia au hotărât să intervină pentru stingerea focului. Ajunşi la fabrică însă, pompierii nu au fost lăsaţi să intre. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al poliţiei şi inspectorii Gărzii de Mediu.

Într-un final pompierii au fost lăsaţi în incinta fabricii şi au lichidat focul, fiind nevoie doar de o autospecială pentru stingerea incendiului. Pentru că nu au avut aviz de la Garda de Mediu pentru incendierea cauciucurilor şi a plasticelor, fabrica de zahăr s-a ales cu o amendă usturătoare.

I.C.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor