Încep aventura în Liga Elitelor U15

De Daniel Scridon
Încep aventura în Liga Elitelor U15
ARAD. Faza regională a Ligii Elitelor Under 15 debutează în acest weekend, iar Aradul este reprezentat de trei echipe. UTA (antrenor Dinu Donca) a fost repartizată în seria a 12-a împreună cu ASU Poli Timișoara, CNS Cetate Deva, CFR Simeria și Electrica Timișoara, în timp ce Viitorul (Dinu Maghici) și Atletico (Bogdan Oneţ) fac parte din seria a 13-a împreună cu trei echipe orădene: CAO, Viitorul și LPS Bihorul.

FRF a împărțit combatantele din toată țara în 16 serii, campioanele fiecăreia urmând să intre în etapa a III-a a competiției. Aici se alcătuiesc patru serii de câte patru echipe, iar primele două se califică la turneul semifinal. Acolo se vor forma două serii de patru echipe, cu primele două clasate urmând să dispute Final Four-ul , unde se va decide campioana.

În runda inaugurală, UTA stă datorită numărului impar de echipe, în timp ce, Atletico şi Viitorul se vor înfrunta sâmbătă, ora 10, pe sinteticul de pe Şega.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !