Încep înscrierile în învățământul primar

De Eugen Rogojan
1Comentariu
Încep înscrierile în învățământul primar
Pe 8 martie va debuta prima sesiune de înscrieri în învățământul primar, anunță IȘJ Arad.

Inspectoratul Școlar Județean Arad se așteaptă ca pentru anul școlar 2018-2019, să se înscrie în jur de 3.800 de copii în clasa pregătitoare. În acest sens, au fost prevăzute 194,5 clase pregătitoare – omogene și simultane.

Conform metodologiei, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de șase ani până în ultima zi a lunii august, sunt obligați să își înscrie copiii în clasa pregătitoare. Și cei ai căror copii împlinesc șase ani între 1 septembrie și 31 decembrie își pot înscrie copiii în clasa pregătitoare, cu condiția ca cei mici să treacă de un test de dezvoltare psihosomatică, evaluare ce se va face în perioada 1-23 martie 2018, sub îndrumarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad.

Repartizarea

Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii. În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinţii ale căror domicilii se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

Criterii și informare

Criteriile de selecție ale celor mici sunt existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă

Informarea și consilierea părinților, dar și acțiuni de tipul „Ziua porților deschise”, în cadrul cărora doritorii vor putea vizita școlile și vor putea discuta cu personalul didactic, se vor desfășura în perioada 1-12 martie 2018.

Fără circumscripție

Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat și lista cu unitățile de învățământ care nu au circumscripție școlară. Este vorba despre clasele cu predare în limba maternă germană de la Liceul Teoretic „A.M.Guttenbrunn”, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, clasele cu predare în limba maternă maghiară de la Colegiul „Csiky Gergely”, Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, Şcoala Gimnazială „Fraţii Neuman”, Şcoala Gimnazială „Aron Cotruş”, și clasele cu predare step by step de la Școala Gimnazială „Aron Cotruș”, Școala Gimnazială „Caius Iacob” și Școala Gimnazială „Iosif Moldovan”.

De asemenea, înscrierile în învățământul primar se vor face fără circumscripţie școlară și în cazul Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici” și al Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din municipiu, la solicitarea instituțiilor.

Informații suplimentare

Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada şi locul de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, Ziua Porţilor deschise, Întâlniri ale părinţilor în grădiniţe, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică aufost afişate pe site-ul ISJ Arad, www.isjarad.ro şi pe site-urile şi la sediul unităţilor de învăţământ în 1 martie 2018.

TelVerde IȘJ Arad

De asemenea, pentru orice informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare, ISJ Arad a pus la dispozitia celor interesati, telverde 0800816257, în intervalul orar 8.00-16.00, care va funcţiona pe perioada 26 februarie – 4 mai 2018, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, gratuit, informaţii referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor