Încep înscrierile la grădiniță! Mii de locuri disponibile în Timiș

De Adrian Panduru
Încep înscrierile la grădiniță! Mii de locuri disponibile în Timiș
© Tion: Încep înscrierile la grădiniță! Mii de locuri disponibile în Timiș
După ce a fost parcursă etapa de reînscriere, de săptămâna viitoare începe înscrierea copiilor la grădiniță. Copiii cu vârste între 3 şi 6 ani pot fi înscriși pe mii de locuri disponibile în Timiș.

Înscrierile încep din data de 21 mai (conform Ministerului Educației Naționale), iar ocuparea locurilor libere, disponibile după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică.

Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, după etapa de reînscriere, în cel mai vestic județ al țării sunt disponibile 7.822 de locuri pentru micuții care vor călca pentru prima dată într-o astfel de unitate de învățământ. În etapa de reînscriere, care a început în 6 mai, în Timiș au fost ocupate 11.956 de locuri din cele 19.778 disponibile. O situație completă găsiți AICI.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

– existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);

– existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

– existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;

– existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !