Începe procesul polițiștilor cultivatori de cannabis

De Ioana Costas
7Comentarii
Începe procesul polițiștilor cultivatori de cannabis
S-a stabilit data primei înfățișări a celor doi polițiști care au plantat o adevărată „livadă” de cannabis la Iratoșu.

Procesul în care cei doi polițiști de la Secția Micălaca, împreună cu un al treilea bărbat, vor fi judecați pentru cultivarea de cannabis în scopul comercializării și trafic de droguri de risc va demara – la Tribunalul Arad – în ultima zi a lunii ianuarie, 31. Până atunci însă, Meruța Sergiu Flavius și polițiștii Cosma Flavius Cosmin și Babota Boby Nicu vor rămâne în arest la domiciliu. Instanța a decis, în 10 ianuarie 2018, să mențină „măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Cosma Flavius Cosmin, Meruța Sergiu Flavius și Babota Boby Nicu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.01.2018, până în data de 08.02.2018, inclusiv. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a arestului la domiciliu şi cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpatul Babota Boby Nicu. Respinge cererea formulată de inculpatul Meruţa Sergiu Flavius, personal şi prin avocat, de înlăturare a obligaţiei de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, respectiv coinculpaţii Cosma Flavius Cosmin şi Babota Boby Nicu, stabilită de Curtea de Apel Timişoara. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare”.

Descoperită de polițiști

Cultura de cannabis a celor trei a fost descoperită în vara anului trecut de către polițiștii Secției nr. 2 Rurală Arad. Aceștia i-au sesizat imediat pe colegii lor de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad și procurorii DIICOT Arad.
Astfel, în seara de 30 septembrie, s-a decis organizarea unui flagrant pe terenul pe care era cultivat cannabisul. Aici au fost depistați unul dintre polițiști, precum și celălalt bărbat care îi ajuta în „afacere” – în timp ce recoltau cannabis. În momentul realizării flagrantului, Flavius Cosmin Cosma și Sergiu Flavius Meruța au încercat să fugă de anchetatori, aceștia fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare. S-a descins și la domiciliul celuilalt polițist. Pentru supravegherea culturii, cei trei au achiziționat o dronă în valoare de 5.900 de lei, iar deplasarea în teren se realiza, de regulă, pe timpul nopții pentru conspirativitate și clandestinitate folosindu-se cagule. Potrivit procurorilor DIICOT Arad, „în perioada iunie – septembrie 2017, inculpaţii au cultivat droguri de risc (18 plante de cannabis, în diverse stadii de evoluție), fără drept, pe raza localităţii Iratoșu („La Sălcii”), judeţul Arad, în scop de comercializare. În momentul realizării flagrantului, Cosma Flavius Cosmin şi Meruța Sergiu Flavius au încercat să-şi asigure scăparea, fapt ce a impus intervenția organelor de poliție judiciară și folosirea armamentului din dotare.
La momentul reținerii celo doi polițiști, Inspectoratului de Poliție Județean Arad a anunțat că a dispus declanșarea cercetării prealabile față de ei, o decizie definitivă putând fi luată doar după o hotărâre definitivă în ceea ce-i privește pe cei doi.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor