Începutul unei normalităţi pentru inimile arădenilor

De Alin Gherasim
3Comentarii
Începutul unei normalităţi pentru inimile arădenilor
Reprezentanţii Spitalului Judeţean şi cei ai Consiliului Judeţean Arad au vorbit despre stenturile care sunt montate gratuit arădenilor.

După ce, în urmă cu câteva zile, anunţam faptul că la Spitalul Judeţean Arad se efectuează gratuit intervenţii chirurgicale de diagnosticare şi angioplastii cu montare de stent, reprezentanţii instituţiilor care au reuşit acest lucru au ieşit în conferinţă de presă şi au vorbit despre această noutate. Noutate care, până la urmă, este o normalitate. „Am alocat 1,2 milioane de lei numai pentru materialele medicale necesare acestor intervenţii. Teoretic, banii ar trebui să fie suficienţi până la sfârşitul anului. Apoi, sperăm să intrăm într-un program naţional de prevenire şi combatere a bolilor cardiologice, pentru ca fondurile necesare acestor intervenţii să vină de la Casa de Asigurări de Sănătate”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Acesta a mai anunţat faptul că, pe lângă fondurile alocate materialelor medicale necesare implantării stenturilor, au mai fost alocate fonduri pentru achiziţia de aparatură medicală necesară acestui nou laborator care a luat fiinţă în cadrul Spitalului Judeţean. „Sănătatea este cel mai important obiectiv al administraţiei judeţene”, a ţinut să mai precizeze Cionca.
Referitor la noile intervenţii care se desfăşoară gratuit la Arad, Carmen Lucuţa, managerul Spitalului Judeţean, a spus că „mă bucur că unul dintre obiectivele proiectului meu de management s-a îndeplinit. Suntem la început, nu totul va funcţiona perfect, dar încercăm să reglăm din mers toate piedicile pe care le vom întâlni”.

Toată echipa

Spitalul Judeţean Arad a angajat toată echipa de la Cardiolife, clinica privată care efectua aceste intervenţii în regim privat la Arad. Printre noii angajaţi se numără şi Cristian Dină, medicul specialist care efectuează angioplastiile. „De săptămâna trecută, de când laboratorul a devenit funcţional, au fost tratate deja 16 persoane. Noi estimăm că, lunar, vom avea între 80 şi 100 de pacienţi, iar numărul acestora va creşte în perioada următoare. În acest laborator, care este unul dintre cele mai dotate din România la ora actuală, putem face toate procedurile, de la diagnostic şi până la angioplastii. În ceea ce priveşte chirurgia cardiovasculară, aceasta se efectuează doar la Timişoara. Şi asta pentru că maxim zece la sută dintre pacienţii cu probleme cardiovasculare necesită intervenţii chirurgicale. Restul pot fi trataţi medicamentos sau prin angioplastii cu implant de stent, care se realizează acum la Arad”, a spus Cristian Dină.

Doar dimineaţa

Din păcate, nu toate veştile sunt bune. Pentru moment, laboratorul de cardiologie intervenţională funcţionează doar de luni până vineri, între orele 8:00 şi 14:00. Dacă apar urgenţe în afara orelor de program, acestea sunt trimise automat spre Timişoara. „Prioritatea noastră este să căutăm specialişti în cardiologie intervenţională care să dorească să vină să lucreze la Spitalul Judeţean Arad. Deocamdată, avem un singur medic, pe doctorul Dină, iar în ţară sunt puţine cadre medicale calificate în această specializare, de cardiologie intervenţională”, a spus directorul unităţii medicale, Carmen Lucuţa.
De cealaltă parte, Cristian Dină spune că „eu sper ca, din luna martie 2020, să avem încă un specialist, iar în doi ani să fim trei specialişti la Spitalul Judeţean”. Până atunci, însă, din păcate, sperăm ca arădenii să se îmbolnăvească de inimă numai între orele 8:00 şi 14:00.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor