Începutul unei stagiuni teatrale promițătoare

De Eugen Rogojan
1Comentariu
Începutul unei stagiuni teatrale promițătoare

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” promite o stagiune plină de noutăți și surprize, acestea fiind anunțate într-o conferință de presă.

Marți, pe 10 septembrie, Teatrul Clasic a găzduit, în foaierul sălii Studio, o conferință de presă aparte. Au prezentat următoarele proiecte ale instituției Bogdan Costea, directorul teatrului, Cristian Ban, regizor, Semion Serzin, regizorul spectacolului „Trei surori. O comedie”, Raluca Rădulescu, coordonatorul proiectului, Ștefan Lupu, regizorul spectacolului „Scufița verde”.

Primul punct pe „ordinea de zi” a întâlnirii cu presa a fost spectacolul „Trei surori. O comedie”, o coproducție Arad-București, în care sunt cuprinși actori ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și ai Teatrului „Nottara” din capitală. Colaborarea dintre cele două instituții continuă, acum, cu acest spectacol ce are la bază textul lui A.P. Cehov. În regia rusului Semion Serzin, spectacolul este rezultatul unui atelier de teatru-dans la care actorii celor două teatre au participat anul trecut. Regizorul rus a declarat că „nu e un spectacol oarecare. E un spectacol la care s-a lucrat 15 zile – 5 anul trecut și altele 10 acum, iar rezultatul este un spectacol simplu, despre oameni, despre o familie care se distruge. Cel mai pregnant este faptul că spectacolul este scurt, are o oră și jumătate”.

Trei surori. O comedie” îi are în distribuție pe Andrei Elek, Alexandra Murăruș, Mihaela Subțirică, Iulia Verdeș, Roxana Sabău/ Sorina Ștefănescu, Angela Petrean Varjasi, Robert Pavicsits, Filip Rostovski, Alex Mărgineanu, Crenguța Hariton și Bogdan Costea. În regia lui Semion Serzin, spectacolul are la bază textul tradus de Raluca Rădulescu, cea care este și asistent de regie. Avanpremiera, la Sala Studio, a fost programată pentru data de 10 septembrie, urmând ca pe 12 septembrie să aibă loc premiera la București, iar pe 14 septembrie, premiera la Arad.

Lupu regizează Scufița

Cel de-al doilea proiect al TCIS din stagiunea teatrală 2019-2020 este „Scufița verde”, ce va avea premiera în jurul datei de 1 noiembrie. Cu Ștefan Lupu în post de regizor, Cosmin Blaga asistent de regie, decorul pregătit de Adrian Damian și costumele de Bianca Ilonca și Veronica Tamaș, spectacolul îi va avea în distribuție pe Zoltan Lovas, Cecilia Lucanu-Donat, Alina Vasiljievic, Oana Kun, Angela Petrean Varjasi, Robert Pavicsits, Carmen Vlaga Bogdan, Andrei Elek, Ștefan Statnic, Marian Parfeni și Carmen Butariu.

Despre acest spectacol, regizorul Ștefan Lupu spune că „este o adaptare după Scufița Roșie, în care avem de-a face cu o rătăcire a mai multor prințese pierdute printr-o pădure. Pădure care, vedem cu ochiul liber, nu prea mai există, s-a tăiat. Personajele se întâlnesc să își salveze soarta, să salveze planeta și să salveze pădurea. O poveste pe care vreau să o tratez atât din punct de vedere comic, cât și din punct de vedere emoțional. Vă așteptăm la spectacol!”.

În festivaluri

În cadrul aceleiași conferințe de presă s-a prezentat și programul echipei teatrului arădean din următoarea perioadă. Mai exact, participarea acestora la festivaluri din țară – la Brăila, Galați, București – și străinătate – Dortmund, Germania. Cea mai notabilă prezență a arădenilor într-un festival este, probabil, cea de la Festivalul Național de Teatru, cu spectacolul „Familia Ibsen”. „E un lucru care reconfirmă faptul că teatrul arădean trece printr-o perioadă fastă. Trupa e într-o formă bună, iar spectacolele produse în ultima vreme trezesc interesul festivalurilor din alte orașe. Și chiar sper ca această perioadă să ne mai țină”, spune Cristian Ban, regizorul spectacolului selectat în festival.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor