Incidente la Referendum, în primele 12 ore de vot. La Arad e „liniște”

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
2Comentarii
Incidente la Referendum, în primele 12 ore de vot. La Arad e „liniște”
Dosare penale, amenzi, oameni scoși din secțiile de votare sau împiedicați să voteze. Toate astea s-au petrecut în țară, în primele 12 ore în care secțiile de votare pentru Referendumul destinat modificării Constituției au fost deschise.

Câteva zeci de sesizări cu privire la posibila încălcare a legii au fost făcute, la nivel național, în primele 12 ore de când s-au deschis urnele. Câteva dintre ele nu s-au confirmat, anunță reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. La Ploiești, de exemplu, un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze pe baza pașaportului, fiind întocmit un dosar de urmărire penală pentru împiedicarea exercitării dreptului la vot. Tot în Ploiești s-a înregistrat și un alt eveniment: membrii biroului electoral al unei secții au plecat cu urna specială însoțiți de un angajat al Poliției Locale, deși legislația îi obligă ca paza să fie asigurată de personal al Ministerului Afacerilor Interne.

Dragnea, cu mâna întinsă

În capitală, un bărbat a încercat să fure buletine de vot, fiind chemată Poliția după ce acesta a luat un teanc de buletine de pe masa comisiei și a încercat să fugă. Tot în București, la secția de vot la care s-a prezentat liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru a pune ștampila pe buletin, acesta a fost primit cu „răceală” din partea reprezentanților Uniunii Salvați România. În timp ce Dragnea a dat mâna cu membrii biroului electoral al secției, reprezentanții USR au refuzat să facă acest gest, lăsându-l pe acesta cu mâna întinsă. „Nu au cei șapte ani de acasă”, a declarat Liviu Dragnea.

Preot amendat

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, un bărbat în vârstă de 61 de ani – preot – a fost amendat cu 1.500 de lei după ce a fost prins lipind afișe în locuri nepermise, fiind sancționat contravențional conform legii 208/2015. Totodată, bărbatul este și director adjunct al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamț.

Votanți prin „avocat”

Mai mulți locuitori ai unei comune doljene au încercat să voteze prin intermediul unei angajate a primăriei, care a jucat rolul de „avocat” al acestora. Doar că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Femeia, angajată a primăriei comunei, a intrat în secția de votare cu mai multe buletine asupra sa, încercând să voteze în numele acelor persoane. Doar că un membru al comisiei de vot a apelat 112, chemând poliția. Oamenii legii au început audierea femeii acuzate de vot multiplu și, totodată, a celor care i-au înmânat cărțile de identitate.

La Arad e liniște

După spusele reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în județul nostru procesul electoral se desfășoară în condiții normale. „Nu au fost înregistrate evenimente neplăcute până la acest moment”, spune sursa citată.

Lipsa incidentelor din județ a fost confirmată și de către Cosmin Branc, președintele Biroului Electoral Județean. Acest a declarat pentru Jurnal arădean/aradon.ro că „până la această oră am avut o zi foarte liniștită. Nu s-au semnalat incidente. Singurele întrebări venite din secții au făcut referire la completarea listelor suplimentare sau la modul în care se deplasează urna mobilă. În principal întrebări de ordin administrativ, dacă putem spune așa”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor