Tânărul, în vârstă de 21 de ani, călătorea ca pasager într-un autocar care circula pe ruta România-Germania. Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul prezentat de acesta există diferenţe de fizionomie, iar în urma cercetărilor efectuate tânărul a declarat că este cetăţean din India, se numeşte R.R. şi are 21 ani. Referitor la cartea de identitate pe care a prezentat-o la controlul de frontieră, indianul a declarat că a cumpărat-o de la o persoană a cărei identitate reală nu o cunoaşte, plătind suma de 400 de euro. De asemenea, acesta a mai adăugat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Germania și nu avea o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen. Tânărul este cercetat acum pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Indian cu act fals de 400 de euro la frontiera cu Ungaria
Indian cu act fals de 400 de euro la frontiera cu Ungaria
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat un cetăţean indian care a încercat să iasă ilegal din țară, folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!