Lucru subliniat şi de preşedintele grupării de Liga IV-Timiş, Radu Ienovan: „Ne bucurăm că a primat criteriul sportiv în luarea hotărârii, că am fost lăsați să ne apărăm șansele într-o competiție pe care o respectăm și în care am demonstrat că am meritat să ajungem până aici. Membrii Comisiei de Recurs au înțeles că nu a fost rea intenție operând cele patru schimbări și că regulamentul e ambiguu. Ca și noi, adversarul face parte din fotbalul mic și consideră Cupa României o cale de a ajunge în atenția țării printr-un meci sau mai multe cu echipe de Liga 1. Sper să ne montăm în așa fel încât să câștigăm mâine”.
De partea cealaltă, Cristi Sculici se confruntă cu probleme pe flancul drept al defensivei, Zdrenţan fiind accidentat, iar Popovici, suspendat. Înaintea jocului de miercuri, ora 16,30, de pe terenul Tehnomet din Timişoara, tehnicianul ineuan a spus: „Sperăm să fim cât mai pregătiți fizic și psihic pentru acest meci. Sigur, dacă tot am ajuns până aici, ne-ar plăcea să mergem mai departe în Cupă, deși suntem conștienți că vom avea parte de un meci extrem de greu. Ripensia este o echipă mult peste nivelul Ligii a 4-a, poate chiar și peste cel de Liga a 3-a, însă avem atuurile și șansa noastră în acest joc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici !