Informare de presă. După doar o singură zi de la începerea operării în Arad, RETIM ia măsuri de reorganizare a activității

Reactualizat la:
10Comentarii
Informare de presă. După doar o singură zi de la începerea operării în Arad, RETIM ia măsuri de reorganizare a activității
ADVERTORIAL. Marți, 24 aprilie*, RETIM a început colectarea deșeurilor în Zona 1 Arad, conform contractului câștigat la licitația organizată de ADISIGD ARAD anul trecut. Încă din prima zi de operare, societatea a constatat că volumul de deșeuri de colectat din municipiu este mult mai mare decât cel prognozat și planificat. Astfel, deja din a doua zi de activitate, RETIM a fost nevoită să adopte o serie de măsuri de reorganizare.

Una dintre cele două măsuri principale este suplimentarea numărului de utilaje, autospeciale care ridică deșeurile. A doua este creșterea numărului de schimburi de lucru. Astfel, societatea reacționează urgent la realitatea întâlnită pe traseu, chiar din ziua a doua de operare.

Totodată, RETIM va opri activitatea de distribuire pubele la toate centrele deschise în ultima perioadă.

Începând de luni, aceste locații s-au aglomerat excesiv, persoanele care nu au semnat contract sau care nu au ridicat pubelele, făcându-și apariția în număr foarte mare. Acest fapt a dus la epuizarea stocului de recipiente pregătite pentru distribuirea către populație, dar și la iscarea unor incidente neplăcute și chiar furturi. Prin urmare, managementul operatorului de salubrizare, împreună cu ADI SIGD Arad, au decis să stopeze temporar acțiunile de distribuire pubele.

Societatea RETIM a încercat să evite acest lucru, oferind un serviciu gratuit de contractare din ușă în ușă încă de la începutul anului. De asemenea, societatea a transmis în repetate rânduri în ultimele săptămâni invitația pentru ridicarea pubelelor. Din păcate, în ciuda eforturilor companiei de comunicare prin campanii TV, radio, presa scrisă și online, datorită diverselor zvonuri și opinii nefavorabile legate atât de contract, cât și de acțiunea de distribuire pubele, populația a stat în expectativă până în ultimul moment.

Centrele nu vor mai distribui pubele pe durata reorganizării activității, însă vor fi deschise pentru semnarea contractelor.

Așadar, în continuare persoanele fizice care încă nu au încheiat contractul de salubrizare cu RETIM, pot face asta la centrele din 6 Vânători, numarul 51, și strada Pădurii, numărul 28. Actul necesar pentru întocmirea contractului este copia cărții de identitate (proprietar /chiriaș /persoană care deține dreptul de folosință al imobilului). Persoanele juridice sunt rugate să sune la 0799 109 509 și 0738 099 489 pentru a afla informații despre cum pot să încheie contractul de salubrizare.

Numerele puse la dispoziție de către RETIM pentru informații suplimentare, 0799.109.520, 0754.052.606 pentru asociații de proprietari și 0786.330.143 pentru gospodării individuale, sunt în continuare apelabile. Reprezentanții companiei răspund tuturor apelurilor pe măsură ce acestea intră pe linie, insa din cauza numărului mare de solicitări pot fi necesare mai multe apeluri pentru a intra in contact cu un operator.

În urmatoarea perioadă, până când toate pubelele vor fi distribuite, populația poate să acomodeze tot deșeul pe care îl generează în pubela pe care o are deja în gospodărie.

Notă de subsol:

* RETIM a intrat în operare marți 24 aprilie. Deși a apărut chiar în comunicatul companiei 23 aprilie ca dată pentru începutul activității în Arad, aceasta a fost o eroare regretabilă, care a indus in eroare presa și comunitatea.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor