Informare presă: S-au deschis două puncte de distribuire a pubelelor în municipul Arad. Alte centre urmează să se deschidă în zilele care urmează

Reactualizat la:
17Comentarii
Informare presă: S-au deschis două puncte de distribuire a pubelelor în municipul Arad. Alte centre urmează să se deschidă în zilele care urmează
RETIM Ecologic Service SA dorește să informeze populația municipiului Arad că, începând cu 10 aprilie 2018, s-au deschis două puncte pentru distribuirea pubelelor situate pe str. Pădurii nr. 28 și pe str. Vânători nr. 51, în curtea CEREALCOM SA.

Întrucât mandatul societății nu prevede distribuirea din ușă în ușă a pubelelor, RETIM împreună cu autoritățile locale caută momentan să deschidă încă cinci centre de distribuție, așa încât toată populația municipiului să aibă acces facil la acestea.

Astfel, persoanele fizice care au încheiat contractul cu RETIM pot ridica deocamdată de la cele două centre în baza contractului pe care este necesar sa il prezinte, atât recipientul maro de 120 L pentru deșeuri biodegradabile, cât și recipientul galben de 240 L pentru deșeuri reciclabile.

Persoanele care nu au încheiat deocamdată contractul cu RETIM se pot prezenta la centrele menționate pentru a semna contractul, urmând să ridice pe loc și cele două recipiente.

Actul necesar pentru întocmirea contractului este copia cărții de identitate (proprietar / chiriaș / persoană care deține dreptul de folosință al imobilului).

Cetățenii care nu au încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nu vor primi pubele.

Programul de distribuire este în zilele de luni-vineri, între orele 10.00 – 18.00, și sâmbătă, între orele 08.00 – 16.00.

Cele două tipuri de recipiente corespund noului sistem de colectare pe cinci tipuri de deșeuri. Astfel, gospodăriile individuale vor depozita în continuare în vechile pubele deșeurile reziduale (praful de la aspirator, mucuri de țigară, etc).

În pubela galbenă vor depozita ambalaje din plastic și metal (PET-uri de suc sau de apă, cutii de iaurt, flacoane de la detergent, gel de duș, doze de bere, conserve, folie de aluminiu), iar în cea

maro numai deșeuri biodegradabile precum coji și resturi de fructe și legume și alte deșeuri vegetale.

Atât ambalajele din hârtie și carton, precum și maculatura se vor depozita în recipientele stradale de culoare albastră.

Ambalajele din sticlă se vor depozita în recipientele stradale de culoare verde.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor