Infracționalitatea, în dezbaterea USR Arad

De Andreea Pintea
4Comentarii
Infracționalitatea, în dezbaterea USR Arad
Uniunea Salvați România Arad reia dezbaterile publice, de această dată tema propusă fiind infracționalitatea.

USR Arad a organizat în anul ce a trecut mai multe dezbateri publice având ca teme subiecte locale de interes. Dezbaterile vor fi reluate începând de miercuri, 23 ianuarie, cu o temă de actualitate: valul de infracțiuni cauzat de eliberarea a peste 14 mii de persoane din penitenciare. Dezbaterea se va desfășura la sediul USR Arad – strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etajul 4, cu începere de la ora 18:00.

„Dacă actuala guvernare a sacrificat liniștea și siguranța cetățenilor, pentru a scoate din închisori câțiva deținuți de lux, noi nu avem voie să rămânem impasibili. Soluțiile sunt de mai mute feluri, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Amintim că în baza recursului compensatoriu promovat de actuala coaliție de guvernare – PSD-ALDE-UDMR – un număr de peste 14 mii de infractori au fost eliberați înainte de termenul de ispășire a pedepsei, iar o bună parte dintre aceștia au comis deja fapte penale, unele cu violență (crime, violuri, tâlhării).

Am observat și în Arad semnele acestei accentuări a activității infracționale, de la cerșetorie și vagabondaj la consum de droguri și spargeri. Cu toții dorim să ne simțim în siguranță alături de cei dragi, iar pentru asta avem nevoie de o reacție urgentă, inclusiv din partea autorităților locale.

Pe termen lung, bineînțeles că se impune reclădirea unei justiției deja erodate de atacurile sistemului politic mafiot, al cărui scop este însușirea fără drept și fără pedeapsă a banilor publici. USR își asumă acest proces, vom fi pregătiți și vom guverna cu scopul întăririi democrației și a statului”, punctează președintele USR Arad, Vlad Botoș.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor