„Ingerasii” in pelerinaj

De Vasile Filip
„Ingerasii” in pelerinaj
Copii din corul „Îngerașii” al Parohiei Ortodoxe Caporal Alexa, în vizită la mănăstiri.

CAPORAL ALEXA. În cadrul programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, 40 de copii (cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani) din corul „Îngerașii” al Parohiei Ortodoxe Caporal Alexa, împreună cu părintele paroh Gabriel C. Mariș, au pornit, zilele trecute, într-un pelerinaj la mănăstirile apropiate zonei parohiei. Dacă în anii trecuți ei au vizitat mănăstiri din Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Devei și Hunedoarei, Episcopia Oradiei, acum a venit rândul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Primul popas a fost făcut la frumoasa mănăstire arădeană Hodoș-Bodrog, la care majoritatea copiilor nu ajunseseră până atunci. Aici au fost întâmpinați de părintele stareț Arhimandrit Nestor Iovan. După ce s-au închinat înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au cântat pricesne și au vizitat Muzeul, au pornit spre mănăstirea Timișeni. Aici s-au închinat în cele două biserici, au cântat cu bucurie pricesne și s-au rugat lui Dumnezeu. Copii au fost primiți cu multă dragoste de către maica stareță Casiana Șimon și de către părintele arhimandrit Simeon Stana și duși apoi la o agapă frățească în trapeza sfintei mănăstiri. După masă copii s-au plimbat prin frumoasa curte a mănăstirii și prin pădurea ce o înconjoară, unde au avut prilejul să desfășoare activități sportive specifice vârstei.

Drumul copiilor s-a oprit mai apoi în Timișoara. Aici au vizitat Catedrala Mitropolitană unde s-au închinat și la moaștele Sfântului ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Palatul Culturii, Teatrul şi Opera, Fântâna cu peşti, Parcul Justiției, Parcul Rozelor, Parcul copiilor „Ion Creangă” și Grădina zoologică – „CarpatZoo”. Călătoria s-a încheiat o dată cu lăsarea întunericului când au ajuns acasă.

Scopul acestui pelerinaj a avut caracter multiplu: religios, istoric, cultural, dar şi de socializare. Copiii prezenți fac parte din corul „Îngerașii” al Parohiei Ortodoxe Caporal Alexa înființat acum 4 ani și care are câte 5-6 concerte de cântece religioase, patriotice, tradiționale în fiecare an. Mulți dintre ei provin din familii cu nevoi materiale, familii cu situaţie materială precară și de aceea, pentru mulţi dintre ei, această excursie i-a dus pentru prima oară în județul vecin.

„Susţinerea financiară a acestei excursii – ne-a spus părintele paroh Gabriel C. Mariș – a fost posibilă datorită bunăvoinței domnului Tomuța Daniel – primarul Orașului Sântana, apropiat și prieten al copiilor.

Nădăjduind că locurile vizitate au reușit să-i înalțe spiritual pe copii corului și să-i apropie și mai mult de Biserică, ne rugăm lui Dumnezeu să caute cu milostivire asupra tuturor celor ce fac bine în sfintele lui Dumnezeu biserici și își aduc aminte de copii”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !