Victima făcea ţuică la Şiria, când, în jurul orei 19:30 – 20:00, autorul – care era paznic la vie – a trecut prin zonă în drumul său către Dealul Viilor. L-a văzut pe bărbat că face ţuică, aşa că a intrat pentru o mică „degustare”. Pentru că, se pare, autorul tentativei de omor era deja sub influenţa alcoolului, victima nu a vrut să-i mai dea de băut. Refuzul victimei nu a fost acceptat de autor, aşa că agresorul a scos cuţitul şi l-a împuns de şase ori pe proprietarul ţuicii. După comiterea faptei, bărbatul de 62 de ani a fugit, cu gândul de a se sinucide, însă a renunţat la această idee şi s-a predat. A declarat anchetatorilor că „a văzut negru în faţa ochilor” atunci când victima a refuzat să-i dea de băut, iar ulterior şi-a recunoscut fapta, spunând că îi pare rău pentru ce a făcut. „Pe fondul consumului de alcool bărbatul a aplicat şase lovituri de cuţit, două fiind penetrante, concluzionându-se că viaţa victimei a fost pusă în primejdie. Am pus în mişcare acţiunea penală, iar bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Astăzi (n.r. marţi) a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă”, a declarat Pavel Palcu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Victima a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Arad unde primit primul ajutor, ulterior fiind operat. Starea sa este stabilă, bărbatul fiind internat acum la Secţia Chirurgie. Unele dintre loviturile primite i-au pus în pericol viaţa bărbatului de 47 de ani.
Înjunghiat de şase ori din cauza ţuicii
Înjunghiat de şase ori din cauza ţuicii
Tentativă de omor, luni seara, la Şiria. Un bărbat de 47 de ani a fost înjunghiat de şase ori de către un alt bărbat – în vârstă de 62 de ani – (ambii din Galşa) cu un cuţit pe care autorul îl primise cadou de o săptămână.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!