Intalnire de urgenta cu drumarii la Consiliul Judetean Timis convocata din cauza caderilor de zapada

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
Intalnire de urgenta cu drumarii la Consiliul Judetean Timis convocata din cauza caderilor de zapada
© TION: Intalnire de urgenta cu drumarii la Consiliul Judetean Timis convocata din cauza caderilor de zapada (foto: arhiva)
Ședință de urgență cu drumarii convocată la Consiliul Județean Timiș de vicepreședintele acestei instituții Roxana Iliescu. Drumarii dau asigurări că nu sunt probleme, cel puțin pe drumurile județene din Timiș. Voi ce spuneți?

Reprezentanții celor cinci companii care au câștigat contractele de deszăpezire a drumurilor județene din Timiș au fost convocați de urgență, miercuri după-amiaza, la Consiliul Județean Timiș.

„I-am solicitat domnului director (Marius Onețiu, directorul direcției Tehnice din CJ Timiș – n.r.) să vă convoace într-o întâlnire de urgență pentru a afla direct de la dumneavoastră un raport de activitate curent și ce aveți în plan pentru zilele viitoare. Avem contracte încheiate pe patru ani acum trei ani. Deci mai aveți un an. Sunt cinci societăți comerciale care asigură serviciile de deszăpezire. Județul Timiș este împărțit pe 6 zone. Pe fiecare zonă am nominalizat un inspector de zonă care are atribuția cea mai importantă de a verifica ca serviciile contractate să fie asigurate”, a afirmat, la începutul întâlnirii, Roxana Iliescu.

Rând pe rând, cei cinci reprezentanți ai firmelor care deszăpezesc drumurile județene din Timiș au raportat că toate drumurile pe care le au în gestiune sunt deschise și că se circulă în condiții de iarnă, însă se circulă. Conform acestora, utilajele au ieșit pe drumuri încă din noaptea de marți spre miercuri și vor continua acțiunile atât timp cât va fi necesar.

În total, în județul Timiș sunt aproximativ 1.200 de kilometri de drumuri județene.

Voi, cei care ați circulat în cursul zilei de miercuri pe drumurile din Timiș ce spuneți? Și-au făcut drumarii treaba pe drumurile județene? Lăsați-ne răspunsul în comentarii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !