Întâlniri cu literatura vie, în județul Arad

De Eugen Rogojan
Întâlniri cu literatura vie, în județul Arad
Proiectele reUNIRE și Arad LiterART i-au pus pe elevii din cinci școli arădene față în față cu literatura vie.

Cinci zile, cinci școli din Arad, zeci de participanți la atelierele de scriere creativă și sute de elevi curioși să afle „care-i treaba cu poeții”. Florin Iaru, Dan-Mircea Cipariu și Ioan Matiuț au încercat să-i lămurească. Și au reușit. Luni, pe 29 octombrie, aceștia s-au aflat la Pecica, în sala festivă a Consiliului Local, unde zeci de elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” au făcut cunoștință cu poveștile și lecțiile scriitorilor Florin Iaru și Dan-Mircea Cipariu. Alături de ei au venit mai mulți membri ai Cenaclului „Lucian Emandi” din Pecica, scriitori care le-au citit elevilor poeme proprii, pentru a-i familiariza cu literatura contemporană.

La Sântana, cu Doinaș

Povestea s-a repetat la Sântana, pe 30 octombrie, acolo unde întâlnirea a început cu un moment special, oferit chiar de gazde. Un mic spectacol teatral oferit de câțiva elevi ai Liceului Tehnologic „Stefan Hell”, bazat pe Psalmii lui Ștefan Augustin Doinaș. La fel ca la Pecica, și la Sântana, participanții la atelierul de scriere creativă au fost de-a dreptul talentați și deschiși, semn că întâlnirile elevilor cu literatura vie prind bine.

Poezii pe graniță

Primire călduroasă și zi fastuoasă miercuri, pe 31 octombrie, pe graniță, la Nădlac. Acasă la slovacii din România, la Liceul Teoretic „Jozef Gregor-Tajovský”, scriitorii au fost primiți cu brațele larg deschise de către profesori și elevi deopotrivă. Mai bine de două ore, tinerii au stat cu ochii ațintiți asupra celor din prezidiu și cu urechile „ciulite”. Separat de atelierul de scriere creativă susținut de Iaru și Cipariu, elevii nădlăcani au avu parte și de o lectură oferită de scriitori Lia Faur și membrii Cenaclului literar „Ondrej Štefanko” din Nădlac, care au citit în limbile română și slovacă.

În municipiu

După ce trei zile, scriitorii au fost pe drum, joi și vineri s-au aflat în municipiu. Joi, în prima zi a lui noiembrie, au poposit la Colegiul Național „Vasile Goldiș”, acolo unde au fost întâmpinați de câteva zeci de elevi curioși și la fel de primitori ca și în celelalte școli vizitate. Au citit poeme Lucia Cuciureanu, Andrei Mocuța, Ioan Matiuț, Florin Iaru și Dan-Mircea Cipariu.

Săptămâna s-a încheiat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, unde alături de membrii echipei s-au aflat și Domnica Pop, Constantin Butunoi și Petre Don, care au citit din creațiile proprii. De asemenea, Eugenia Groșan, directoarea școlii, le-a oferit elevilor o mostră din volumul său de poezii.

Literatură vie

Cinci zile de plimbări din școală în școală, ca niște albine din floare-n floare, în căutare de tineri cu potențial literar. Și s-au arătat, mulți dintre ei. Pe toți, organizatorii i-au îndemnat să-și trimită creațiile literare pe adresa de e-mail reunire@yahoo.ro, pentru concursul literar reUNIRE, care se va lăsa cu o antologie publicată la finalul anului. O săptămână de surprize pentru membrii echipei de proiect și câte o zi de surprize pentru elevii din școlile vizitate, care au avut parte de câte o lecție vie de literatură, sau o lecție de literatură vie.

Finaţarea şi echipa

Proiectele sunt finanțate de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad și se află la prima ediție. Echipa de proiect este formată din Florin Iaru, Dan-Mircea Cipariu, Ioan Matiuț și Eugen Rogojan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !