„Am făcut aceste mutări pentru a forma o echipă puternică, de viitor, cu care să atacăm titlul naţional. Practic, acum, Aradul are întreaga echipă reprezentativă de junioare, campioană europeană în acest an, ceea ce îmi dă încredere într-un viitor frumos în sportul cu mingea de celuloid” – a spus Viorel Bitang, directorul CS Municipal Arad.
Intariri pentru noul sezon al Superligii
Ambiţionată de medalia de bronz câştigată în ultimul sezon al Superligii feminine de tenis de masă, gruparea arădeană CS Municipal a izbutit perfectarea a trei transferuri. Astfel, Diana Lupu (16 ani, campioană naţională de junioare), Anita Kaloz (17 ani) şi Andreea Dodean (sora mult mai titratei, Dana Dodean) vor încerca – alături de Bernadett Balint, Bianca Crişan şi Andreea Fystyulof – să (re)aducă la Arad titlul naţional pe echipe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Local
Fostul preşedinte al Asociaţiei „Gai-Cartierul nostru” va fi unul dintre viitorii consilieri locali municipali.
Local
Preşedintele PNL Arad a vorbit despre alegerile din iunie, dar şi despre ce înseamnă Europa pentru România.
Advertorial
Cardul de credit îți oferă o serie de avantaje care te pot ajuta să gestionezi banii mai eficient, însă e important să îl folosești cu responsabilitate pentru a evita dobânzi mari și datorii.
Local
Pentru prima oară după mult timp, preşedintele PNL Arad şi primarul municipiului au organizat o conferinţă comună.
Local
Unul dintre preşedinţi este urmărit penal, alţi doi susţin că au probleme care nu le permit să exercite această calitate.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!