Interpelare către ministrul educației

De Andreea Pintea
1Comentariu
Interpelare către ministrul educației
Senatorul Adrian Wiener l-a interpelat pe ministrul educației, Valentin Popa privind modificările aduse prin Ordonanța 9/2018.

ARAD. Senatorul USR Arad, Adrian Wiener, a adresat o interpelare ministrului învățământului, prin care contestă măsura predării orelor de Limba și literatura română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale de către profesori cu studii superioare de specialitate.

„În urma discuțiilor purtate cu reprezentanți ai cadrelor didactice și a părinților, a fost evidențiat stresului suplimentar la care vor fi supuși copiii în urma acestei măsuri, lipsa calității actului didactic prestat de cadre necalificate pentru ciclul primar de învățământ, imposibilitatea predării integrate a materiei (obligatorie la clasele mici).

Coroborată cu o notă privitoare la ordinea ocupării normelor didactice, această măsură pare mai degrabă un mecanism de reîntregire a unor norme didactice restrânse decât o măsură de a crește competențele lingvistice ale copiilor.

Totodată, a fost adoptată în lipsa oricărei cercetări a rezultatelor obținute la nivelul claselor a doua, a patra, a opta sau la Bacalaureat, fără a lua în considerare pilotarea unei astfel de modificări radicale – aceea de a introduce cadre didactice necalificate (fără pregătire în psiho-pedagogia ciclului primar), care vor preda pentru prima dată limba română unor copii de ciclul primar.

Nu pot fi de acord ca o problemă locală sau regională (Harghita/Covasna) și aceasta constatată probabil la rezultatele de la Evaluarea Națională de la sfârșitul clasei a 8-a sau de la Bacalaureat, să fie «rezolvată» printr-o soluție universală/națională, care să opereze mutații majore și acolo unde nu exista defel o problemă.

În general titularii claselor din ciclul primar sunt profesori-învățători cu studii superioare, absolvenți ai Facultății de Științe ale Educației, specializarea „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, cu experiență de ani de zile cu copii de această vârstă, în timp ce majorității profesorilor de Limba și literatura română le lipsește calificarea psiho-pedagogică și metodologică în educarea copiilor din ciclul primar”, a punctat senatorul Wiener.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor