Interviu cu dr. Gheorghe Domşa

Interviu cu dr. Gheorghe Domşa
ARAD – Directorul CAS crede că banii din fondul de rezervă şi rectificări vor salva sistemul sanitar.

Jurnal arădean: Domnule director, în ce măsură sunt acoperite nevoile medicale ale arădenilor, de bugetul alocat Sănătăţii judeţului nostru în acest an?

Gheorghe Domşa: Bugetul este mai mic decât anul trecut cu aproximativ 25%. Dar acesta nu e un lucru foarte îngrijorător pentru că oricum, de la 1 iulie, se deblochează fondul de rezervă de 10%+3%. Va fi un 13% în plus, la care se mai adaugă rectificările de buget care vor apărea, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an. Nu cred că în 2009 vor fi probleme în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru servicii medicale.

Jurnal arădean: Care sunt, în acest moment, cele mai vitregite sectoare?

Gheorghe Domşa: Cele mai vitregite sectoare sunt asistenţa medicală spitalicească şi paraclinicul. La asistenţa medicală spitalicească, nu este nimic nou faţă de anii precedenţi. La paraclinic, în schimb, bugetul este mai mic decât anul trecut, ţinând seama de faptul că în acest an nu mai este programul naţional de evaluare a stării de sănătate. Fără acest program, bugetul este la fel cum a fost anul precedent pentru analizele obişnuite.

Jurnal arădean: Ce înseamnă asta pentru asiguraţi?

Gheorghe Domşa: Pentru asiguraţi, înseamnă că, aşa cum şi-au făcut anul trecut analizele pentru situaţii de boală, le pot face şi acum. Pentru că anul trecut am avut, la un moment dat, un excedent la paraclinic, pentru situaţiile de investigaţii pentru persoanele bolnave.

Jurnal arădean: Aminteaţi, anterior, de deblocarea fondului de rezervă şi de rectificări bugetare. Acestea sunt singurele soluţii pe care le aveţi la îndemână pentru obţinerea de fonduri?

Gheorghe Domşa: Da. Şi până acum au funcţionat. Vor funcţiona şi de acum încolo.

Jurnal arădean: Au existat, în ultima lună, probleme cu programul de raportare – lucru care a dus la întârzierea plăţilor către furnizorii de servicii medicale. Care e situaţia acum?

Gheorghe Domşa: Deşi nu au fost atât de mari precum s-a vorbit despre ele, problemele au fost depăşite. A fost, într-adevăr, o întârziere datorată faptului că trebuia readaptat programul naţional informatic la prevederile legale noi pentru 2009. Întârzierile au fost de două-trei zile, nu mai mult. Acum nu mai e o problemă. Furnizorii de servicii medicale vor primi banii la timp, aşa cum i-au primit de zece ani încoace.

Jurnal arădean: Cum apreciaţi introducerea co-plăţii pentru unele servicii medicale acordate asiguraţilor?

Gheorghe Domşa: Din punctul meu de vedere, co-plata trebuia introdusă mai de mult pentru că este un instrument prin care, pe de o parte, se adună bani suplimentari la bugetul asigurărilor de sănătate, iar, pe de altă parte, este o barieră pentru servicii medicale ne-necesare. Aici mă refer la faptul că o mare parte dintre pacienţi se adresează medicului mai mult când nu e nevoie decât când e nevoie. Chiar dacă pare interesantă această afirmaţie, să ştiţi că ea este reală.

Jurnal arădean: Dar mai există un aspect: vor fi oameni care se vor teme că, neavând bani să plătească, nu vor putea beneficia de serviciile medicale de care au nevoie.

Gheorghe Domşa: Co-plata nu înseamnă plata integrală a unor servicii, ci înseamnă o anumită contribuţie suplimentară pentru obţinerea acelor servicii. Cu siguranţă, co-plata nu va avea un cunatum foarte mare din punct de vedere financiar. Va fi simbolică. Dar va avea rolul, aşa cum am mai spus, de a aduce bani suplimentari.

Jurnal arădean: Credeţi că prin introducerea co-plăţii vor fi eliminate atenţiile pe care pacienţii le dau cadrelor medicale?

Gheorghe Domşa: Nu are nici o legătură una cu alta. Co-plata este pentru stoparea adresabilităţii excesive crescute la anumite servicii medicale şi nu se referă deloc la suplimentarea veniturilor medicului. Banii din co-plată nu vor fi niciodată ai medicului.

1 Nu cred că în 2009 vor fi probleme în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru servicii medicale

 2. Furnizorii de servicii medicale vor primi banii la timp, aşa cum i-au primit de zece ani încoace

 3. O mare parte dintre pacienţi se adresează medicului mai mult când nu e nevoie decât când e nevoie

D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !