Interviu cu Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Debandada fiscală e picătura care umple paharul”

2Comentarii
Interviu cu Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Debandada fiscală e picătura care umple paharul”

Preşedintele CJA afirmă că „după eliberarea pușcăriașilor violatori, hoți, criminali și insistența pe grațierea corupților, această debandadă fiscală este picătura care umple paharul!”

JA: Domnule Cionca, nimeni nu mai înțelege dacă românii pierd sau câștigă de la 1 ianuarie 2018, când se mută contribuția la stat de la angajator la angajat. Dumneavoastră ce părere aveți?

Iustin Cionca: Eu spun ce zic și oamenii de afaceri din patronate, angajații din sindicate, Consiliul Fiscal, Banca Națională, toate instituțiile private și de stat responsabile: românii vor avea numai și numai de pierdut! Deși este foarte evident că pierde și salariatul și angajatorul, coaliția PSD-ALDE se încăpățânează să aplice această măsură absurdă.

JA: Pe ce vă bazați când spuneți că românii vor avea de pierdut?

I.C.: Pe calcule! Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a realizat la sfârșitul lunii octombrie o consultare publică, cu aproape 800 de participanți, oameni de afaceri. 82% dintre respondenți au spus că nu susțin această modificare. 84,3% sunt de părere că va avea efecte negative. 70% susțin că va crește birocrația, 68% că vor scădea salariile nete. 98% au menționat că nu sunt de acord cu introducerea acelei taxe de 2% din fondul de salarii plătit de angajator. Cifrele acestea sunt cifrele eșecului PSD-ALDE, o reacție categorică a antreprenorilor la sfidarea și ilegalitățile Guvernului în relația cu ei.

JA: La ce sfidare și ilegalități vă referiți?

I.C.: Sfidarea este că PSD-ALDE nu ascultă niciun argument și și-au pus în cap să promoveze acest masacru fiscal cu orice preț. Nu au făcut un studiu de impact, nu știu ce consecințe va avea „țopăiala fiscală” și nu îi bagă în seamă pe toți cei care avertizează asupra efectelor catastrofale. Parcă ar vrea cu tot dinadinsul să le facă rău românilor și țării! Guvernul își asumă această nenorocire prin Ordonanță de Urgență și este și asta o sfidare. În loc să dezbată public o astfel de măsură, să analizeze și să corecteze greșelile, PSD-ALDE decid arbitrar, abuziv, ocolind instituția fundamentală a statului român – Parlamentul.

JA: Și unde este ilegalitatea de care vorbeați?

I.C.: Legea prevede că nicio modificare a Codului Fiscal nu poate fi făcută cu 6 luni mai devreme de intrarea ei în vigoare. PSD-ALDE refuză respectarea principiilor fiscalității, informarea contribuabililor și principiul predictibilității impunerii, care spune că trebuie asigurată stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii.

JA: Domnule Cionca, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, cum vedeți reducerea de la 16 la 10% a impozitului pe venit?

I.C.: Pentru cetățean și antreprenori măsura este bună. Dar pentru administrațiile locale este o catastrofă. Ele trăiesc din aceste impozite. Primăria Municipiului Arad va pierde 8 milioane de euro într-un an! Asta înseamnă câteva secții de spital echipate modern sau reabilitarea totală a unei clădiri ca Palatul Cultural sau două stadioane de fotbal. Într-un an de zile! Primăriile de orașe și comune sunt însă și mai afectate, rămân cu o gaură pe care Guvernul nu are cum să o acopere. Asta înseamnă investiții și mai puține! Este uluitoare insistența declarațiilor populiste cu care PSD-ALDE promit bani în stânga și în dreapta, când în realitate vedem că banii sunt tot mai puțini și că stângăciile Guvernului au dus la devalorizarea leului la minimul ultimilor cinci ani, cu consecințe în prețul carburanților, al alimentelor, al vieții în general. Totul s-a scumpit, administrațiile locale au rămas fără bani de investiții, sunt 11 județe în România care nu au bani de salarii în administrație și totuși, Guvernul PSD-ALDE întinde coarda și este din ce în ce mai iresponsabil.

JA: Domnule președinte, credeți așadar că anul 2018 va fi anul dezastrului fiscal-financiar?

I.C.: PSD-ALDE au făcut tot posibilul ca pentru județul Arad și anul 2017 să fie un an al dezastrului financiar! Noi am primit bani pentru 5 kilometri de drumuri județene la începutul anului, ni s-a tăiat de la Spitalul Județean aparatul RMN pentru care deja aveam semnat contractul, dar Ministerul nu l-a mai trimis la Arad, patru drumuri județene au fost tăiate de pe lista Programului Național de Dezvoltare Locală, deși am insistat că sunt importante pentru arădeni, municipiul Arad nu a primit finanțare pe PNDL pentru marile sale obiective de investiții. Asta deși suntem printre cei mai buni contributori la bugetul de stat. Sigur, sunt conștient că asta a depins și de calitatea parlamentarilor PSD Arad pe care probabil cei din conducerea centrală a partidului nu îi bagă în seamă atunci când se distribuie beneficiile guvernării. În ce privește anul 2018, eu cred că vor fi importante mișcări de stradă, fiindcă românii constată că PSD și ALDE fac experimente sociale periculoase chiar cu prețul destabilizării României. După eliberarea pușcăriașilor violatori, hoți, criminali și insistența pe grațierea corupților, această debandadă fiscală cred că este picătura care umple paharul!

„În ce privește anul 2018, cred că vor fi importante mișcări de stradă”



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor