INTERVIU JA. Alpinistul arădean Zsolt Torok

De Valentin Goran
2Comentarii
INTERVIU JA. Alpinistul arădean Zsolt Torok

Arădeanul a primit în cadrul „Galei Alpinismului Românesc 2019”, de la Bușteni, titlul de „Maestru al Sportului”.

ARAD. Am stat de vorbă cu alpinsitul arădean Zsolt Torok, care aduce mândrie orașului Arad prin performanțele greu de egalat cu care a reușit să pună orașul nostru pe harta mondială a alpinsmului. Ascensiunea realizată în 2018, pe vârful Mount Pumori (7161 de metri) din Nepal, cunoscut ca având unul dintre cele mai dificile și mai periculoase trasee din Himalaya a adus echipei recunoaștere națională și mondială.

JURNAL ARĂDEAN. Ai primit titlul de Maestru al Sportului. Unde și pentru ce?

ZSOLT TOROK. Cu ocazia „Galei Alpinismului Românesc – 2019”, care a avut loc pe 2 martie la Bușteni, atât eu, cât și colegii mei, alpiniștii Teofil Vlad din București și Romică Popa din Ploiești, adică echipa care a realizat ascensiunea pe peretele Pumori din Himalaya, un traseu realizat în premieră mondială, intitulat „Călătoria Micului Prinț”, am primit de la Ministrul Tineretului și Sportului, Constantin Bogdan Matei, titlul de Maestru al Sportului. Mulțumim pentru acest gest frumos care valideaza atât performanța, cât și toate celelate rezultate obținute de-a lungul anilor cu spirit puternic, dârzenie și perseverență.

Ai fost numit și sportivul anului 2018?

ZT. La această gală, cu numărul patru, au fost premiați sportivii anului la mai multe categorii precum alpinism, escaladă, schi alpinism, dar și pentru orientare, alergare montană, parapantă. Mai mulți tineri au primit premii de excelență pentru contribuția adusă acestui sport, dar și pentru educație montană. Federația Română de Alpinism și Escaladă a înmânat titlul de sportivul anului, acest premiu a ajuns tot la noi deoarece în anul 2018, am avut cele mai multe rezultate. Și arădeanca Anami Ardelean, cu care am reușit să escaladez Fisura Albastră (400 de metri pe verticală), este pe lista cu cei propuși pentru premiul de excelență. Vorbim de o ascesiune foarte grea, tehnică, unde Ana s-a descurcat foarte bine având în vedere și vârsta fragedă, respectiv 13 ani.

Ce mesaj ai pentru arădeni?

ZT. Le transmit arădenilor să fie uniți pentru că doar așa putem să avem câștig de cauză vizavi de oricine și de orice. Din păcate, foarte multă lume nu înțelege acest sport, această mișcare. Totuși, rezultatele obținute atât de mine, în cei 30 de ani de activitate, dar și de cei mai tineri alpiniști din Arad, cât și de colegii mei din țară demonstrează că acest sport este unul deosebit. Dacă mai luăm în calcul și acest titlu obținut acum, se poate vedea că performanțele pot veni și dintr-un oraș aflat la câmpie, pe malul Mureșului.

Ce argumente oferi tinerilor arădeni pentru ai încuraja să practice alpinismul?

ZT. Mesajul meu este să nu pluseze niciodată, să înțeleagă acest sport din acest domeniu și să iubească în primul rând muntele și abia după aceea să obțină performanțe. Să înceapă treptat să obțină performanțe, să fie foarte atenți să nu se accidenteze și să nu alerge după performanțe riscându-și viața. Totul trebuie să fie calculat bine, altfel poți foarte ușor să plătești cu viața. Pe scurt, să respecte muntele, mă refer în speță la modul în care privești muntele, să nu meargă să „devoreze” muntele. Să meargă să se împlinească spiritual. Poți să ajungi cel mai mare campion la fel cum poți oricând să îți pierzi viața dintr-o prostie sau din cauza îngâmfării. Să nu uităm că în toți acești ani arădenii au fost în prim planul alpinismului mondial, ceea ce este mare lucru.

Pioletul de Aur”… vine la Arad?

ZT. Așteptăm cu sufletul la gură măcar nominalizarea, încă nu s-a spus nimic, dar sigur vom fi nominalizați. Încă nu s-a dat verdictul vizavi de nimeni. Este vorba de performanța obținută în Pumori, cu acel traseu nou găsit de mine alături de alpiniștii Teofil Vlad și Romică Popa. Ceea ce este absolut fantastic este că am apărut în publicația de mare prestigiu a Clubului de Alpinsim Italian, noi, cei trei alpiniști români pe aceeași pagină cu unul dintre marii favoriți la „Pioletul de Aur – 2018”, David Lama, un superalpinist din Austria. S-a scris în acea publicație despre cele mai tari trei ascensiuni de la nivel mondial din 2018, dintre care una este ascensiunea noastră de pe Pumori. Este o onoare pentru noi și pentru alpinismul românesc. Mai mult, echipa Pumori cu „Călătoria Micului Prinț” a apărut în toate publicațiile de prestigiu în domeniu la nivel mondial, dar și pe cel mai mare site de specialitate explorersweb.com, unde am fost amintiți ca un fenomen, că ne-am întors și am și reușit să ajungem pe Pumori după o tentativă nereușită în 2017.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor