INTERVIU JA. Cu europarlamentarul Gheorghe Falcă: „E nevoie să ne racordăm la cele mai bune practici europene”

7Comentarii
INTERVIU JA. Cu europarlamentarul Gheorghe Falcă: „E nevoie să ne racordăm la cele mai bune practici europene”
Dialog cu europarlamentarul Gheorghe Falcă despre primele cinci luni în Parlamentul European, comisiile din care face parte, importanța acestui parlament şi planurile de viitor, dar şi cum vede primăria de după Gheorghe Falcă şi pe cine vede pe poziţii politice importante în viitor.

JURNAL ARĂDEAN. Domnule europarlamentar Gheorghe Falcă, au trecut aproximativ 5 luni de când v-ați preluat mandatul de parlamentar european. Cum vedeți, acum, rolul Parlamentului European și importanța mandatului pe care îl aveți?

GHEORGHE FALCĂ. Rolul Parlamentului European e esențial și pozitiv pentru toți cetățenii Uniunii, chiar dacă acest lucru nu e cunoscut în detaliu de publicul larg. Iar mandatul meu va căpăta cu atât mai multă greutate, cu cât voi reuși să explic românilor acest rol pozitiv. Există mai multe componente care, în acest moment, dau importanța actualei legislaturi europene și, implicit, mandatului meu de europarlamentar. Pe de o parte, avem o încărcătură simbolică: la precedentele alegeri europene au participat și votat, ca procent, cei mai mulți cetățeni europeni din 1994 încoace. Acest lucru acordă un mandat popular semnificativ europarlamentarilor aleși și vorbește despre un reviriment al interesului europenilor față de chestiunile comune. Apoi, în România, votul din mai anul acesta are iarăși o încărcătură simbolică. Românii, având o excelentă participare la vot, au transmis în acest fel Europei un semnal de încredere. Apoi, fapt lăudabil, nu au trimis în Parlamentul European extremiști și au arătat clar că singura cale posibilă de dezvoltare a țării este cea europeană.

Foarte concret, avem, chiar în această perioadă, chestiuni tehnice deosebit de importante de rezolvat: votarea noii Comisii, adoptarea bugetului Uniunii Europene pentru următorii șapte ani și rezolvarea problemei Brexit. Importanța mandatului meu e dată mai ales de implicarea corectă în rezolvarea primelor două chestiuni, care ne privesc fundamental. Un comisar european român competent și serios, cu care europarlamentarii noștri să facă echipă bună, e stringent necesar. Iar propunerea noastră, după rușinoasa ratare a PSD, trebuie să fie impecabilă. Apoi, adoptarea bugetului, adică a priorităților de investiții și sprijin pentru diferite domenii economice și zone de dezvoltare, e de uriaș interes pentru România, pentru că avem mare nevoie de fonduri și de sprijin.

În ceea ce privește comisiile din care faceți parte, cum vedeți rolul acestora în dezvoltarea politicilor europene și naționale, referindu-ne în mod special la Comisia Transporturi și impactul major al acesteia în viitorul mobilității europene?

G.F. Sunt membru în trei comisii: Transport și Turism, Comisia pentru Muncă și Comisia de Petiții. Să le luăm pe rând. Însuși numele Comisiei de Transporturi și Turism conține domenii de importanță capitală pentru România. Avem nevoie de mari proiecte de infrastructură, proiecte pentru care să primim bani europeni, drumuri, mai ales autostrăzi, căi ferate modernizate, rapide, care să ne conecteze mai bine în interiorul țării și, pe noi toți, antreprenori sau simpli cetățeni, cu Europa. Aceste investiții, dar și cele care vizează navigația pe Dunăre, produc prosperitate și dezvoltare și ne pot transforma într-o destinație turistică mai prietenoasă, mai accesibilă. E o miză uriașă pentru europarlamentarii români și sper ca toți să o asume cu maximă seriozitate, să realizăm un parteneriat solid cu comisarul nostru, nu așa cum s-a întâmplat în legislatura precedentă, în care europarlamentarii PSD au fost adversarii propriului comisar și, în consecință, ai României.

Există totodată și chestiuni tehnice mai punctuale pe care le au în vedere comisiile din care fac parte, cum ar fi cea a reglementării condițiilor de muncă și salarizare pentru transportatorii europeni. E necesar să obținem o reglementare avantajoasă pentru transportatorii români, care să păstreze șansele de dezvoltare prin competitivitate ale acestei ramuri economice foarte importante pentru România. E o chestiune complexă, pe care o abordez avantajat de faptul că sunt membru și în Comisia de Transporturi, și în cea de Muncă. Faptul că sunt membru în Comisia de Petiții îmi dă șansa de a analiza și a înțelege raportul dintre Stat și Cetățean în toate țările membre. E o chestiune esențială pentru România, un stat care trebuie să-și reformeze profund acest raport, pentru a-și ridica cetățenii la statutul de parteneri ai statului. E nevoie să ne racordăm la cele mai bune practici europene, de la cele fiscale, la accesul la educație, și de la politicile de combatere a poluării, până la siguranța cetățenilor.

Ați fost mai bine de 15 ani primar al Aradului, conducând administrația locală și totodată ați fost o voce importantă în rândul liberalilor, atât la nivel local cât și la nivel național. Din experiența dumneavoastră, cum vedeți politica făcută la nivel european, din Parlament, și politica de la nivel național și local. Cât de importante sunt grupurile politice și colaborarea între acestea?

G.F. Politica pe care am făcut-o la nivel local și național a fost bazată pe argumentul faptelor. Am condus o administrație liberală care a dezvoltat Aradul, care a performat excelent în oraș și în județ. Totodată, am condus o organizație care a câștigat alegeri, chiar când, la nivelul țării, dreapta se afla în recul puternic. Politica este o artă a compromisului se spune, însă aș adăuga că un compromis se obține prin negociere. Iar când, într-o negociere, pui pe masă argumentul faptelor pozitive și al proiectelor de succes, ai mereu un avantaj. La fel funcționează lucrurile și la nivel european, atunci când discutăm proiecte la nivelul grupului Partidului Popular.

Dacă ar fi să ne referim la administrația din Arad, acum că puteți privi din exterior modul în care este condus orașul, care ar fi premisele dezvoltării viitoare ale Aradului? Ce ar trebui să considere prioritar în acest moment candidatul care va reuși să obțină un mandat de primar anul viitor?

G.F. Ca primar, am lăsat moștenire viitoarei administrații proiecte în valoare de 200 milioane de euro. Așa se face că, pentru următorii trei ani, investițiile locale vor purta eticheta Gheorghe Falcă. Vorbim de investiții în marele proiect de regenerare urbană, în modernizarea transportului local, în achiziția de tramvaie noi, în modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, în reabilitarea zonei Mărului, vorbim de investiții capitale în învățământul local: reabilitarea colegiilor Economic și Elena Ghiba Birta.

Sunt convins că, păstrând administrația deschisă la ideile bune ale arădenilor, viitorul primar va avea succes. Principala provocare va fi poate păstrarea ritmului de dezvoltare excelent din ultimii ani, în condițiile în care avem în Arad o forță de muncă aproape integral ocupată, cu un raport optim între angajați la stat și la privat, iar în Arad vin muncitori din Ungaria și sunt aduși, pentru zona industrială, muncitori din Asia. Focusul trebuie să fie pe economie, cu preocupare continuă pentru mari investiții, de tipul unei posibile fabrici Volkswagen-Škoda.

Și o ultimă întrebare, de această dată din poziția de președinte al PNL Arad, ce obiective vă propuneți pentru viitoarele alegeri, în special cele parlamentare? Va avea PNL Arad propuneri pentru posturi de miniștri în Guvernarea 2020-2024?

G.F. Pentru alegerile locale, avem o decizie privind candidatura unei echipe de succes la Primărie: Sergiu Bîlcea primar, cu Călin Bibarț viceprimar. La Consiliul Județean, vom câștiga prin Iustin Cionca. PNL Arad trebuie să rămână una dintre cele mai performante organizații din țară și la viitoarele alegeri parlamentare. Vom avea candidați serioși, cu bună reputație în comunitate, performeri în aria loc de competență, și nu vorbesc în primul rând de competența politică. E deschiderea pe care organizația pe care o conduc a dovedit-o mereu, încercând să aducem alături de noi, în partid, oameni de calitate, buni profesioniști. Cu astfel de candidați și cu un scor bun pe plan local, vom fi desigur o voce de luat în seamă la formarea viitorului guvern, de după parlamentare.

Politica este o artă a compromisului se spune, însă aș adăuga că un compromis se obține prin negociere”



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor