INTERVIU JA. DR. ANGELA CIONCA-ARGHIR, DIRECTOR MEDICAL CLINICA GENESYS

39Comentarii
INTERVIU JA. DR. ANGELA CIONCA-ARGHIR, DIRECTOR MEDICAL CLINICA GENESYS
ARAD – Noul an începe cu o serie de facilităţi şi servicii medicale destinate pacienţilor clinicii.

Ce noutăţi aduce anul 2010 pentru pacienţii Spitalului Clinic Genesys?

CIONCA-ARGHIR. Veştile sunt dintre cele mai bune! De curând am semnat contractul de prestări servicii medicale spitaliceşti cu Casa de Asigurări de Sănătate Arad. Acest lucru ne permite să menţinem, cel puţin în luna ianuarie, preţul naşterilor la nivelul de 690 de euro. Din luna februarie acesta va creşte, dar nu foarte mult. O altă noutate ar fi extinderea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate pe ambulatoriu, în specialitatea diabet şi boli de nutriţie.

Ce puteţi să ne spuneţi despre specialităţile chirurgicale ?

CIONCA-ARGHIR. La Genesys pot fi efectuateintervenţii chirurgicale în specialităţile ginecologie, chirurgie generală, urologie, chirurgie vasculară şi chirurgie plastică. Şi aici costurile au scăzut la mai mult de jumătate. În plus, pentru a ne îmbunătăţi activitatea, am achiziţionat recent noi aparate medicale şi am semnat noi contracte de colaborare, în special cu medici din Cluj şi Szeged.

Daţi-ne câteva exemple de preţuri!

CIONCA-ARGHIR. Majoritatea intervenţiilor chirurgicale costă între 300 şi 450 de euro. Astfel, o operaţie de colecist efectuată laparoscopic costă 300 de euro, o operaţie pentru fibrom uterin – 450 de euro etc. Operaţiile de chirurgie plastică au, şi ele, preţuri atractive, de exemplu un implant mamar costă 2.000 de euro. Acest preţ este final şi include serviciile medicale şi spitalizarea. Fără costuri ascunse.

Aveţi soluţii şi pentru intervenţii chirurgicale de mai mică anvergură?

CIONCA-ARGHIR. Acestea pot fi rezolvate în regim de spitalizare de zi. În afară de specialităţile chirurgicale, acest sistem se adresează şi oncologiei, în special pentru chimioterapie.

Ce alte planuri aveţi pentru luna ianuarie?

CIONCA-ARGHIR. Recent, am deschis reprezentanţa de optică medicală şi produse tehnico-medicale în incinta clinicii. Tot în această lună, vom inaugura şi farmacia proprie cu circuit deschis.

Cu toţii ştim că prevenirea bolilor este foarte importantă. Aţi realizat ceva şi în această direcţie ?

CIONCA-ARGHIR. În aproximativ două săptămâni vom lansa pachetele de servicii medicale complexe, care vor permite o monitorizare anuală a stării de sănătate generală. Acestea sunt diferenţiate pentru bărbaţi şi femei, conţin un card privat de sănătate, analize de laborator complexe şi consultaţii gratuite în diferite specialităţi. Un astfel de pachet costă între 150 şi 200 de euro pe an. Acestea vor fi disponibile la Spitalul Clinic Genesys, la colaboratorii noştri şi chiar şi online. Mai multe informaţii veţi găsi pe site-ul www.clinica-genesys.ro.

D.D.



39Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor