INTERVIU JA. Prof. Mirela Aldescu, inspector şcolar general

53Comentarii
INTERVIU JA. Prof. Mirela Aldescu, inspector şcolar general
ARAD – Mirela Aldescu încearcă să clarifice starea conflictuală dintre SDI şi ISJ Arad.

În ultimul timp, circulă informaţii contradictorii privind salarizarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar arădean. Aceste informaţii contradictorii provin de la Inspectoraul Şcolar Judeţean, pe de o parte, şi de la Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad, pe de altă parte. De ce aceste informaţii contradictorii?

ALDESCU. Suntem în anul 2010, iar în anul 2010, în stabilirea şi acordarea drepturilor salariale trebuie să se respecte prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi prevederile OUG nr. 1/2010. În toată România, numai în judeţul Arad se iau în considerare prevederile unei astfel de sentinţe judecătoreşti. Această sentinţă a putut fi aplicată numai până la intrarea în vigoare a OUG 41 din mai 2009. Atât şi nicio zi în plus. Iată însă că în judeţul Arad nu se ia în considerare OUG 41 din mai 2009, ci se ia în considerare în mod nelegal o sentinţă judecătorească. Diferenţele salariale în încadrarea personalului decurg tocmai din această nerespectare a OUG 41, aducându-se pe tapet o sentinţă judecătorească, în acest moment anulată de OUG 41. Interpretările bazate pe această sentinţă nu sunt legale.

La ce interpretări şi la ce diferenţe vă referiţi?

ALDESCU. Este vorba de poziţia SDI exprimată în adresele trimise unităţilor şcolare. La aceeaşi pregătire şi la aceeaşi vechime, s-a ajuns la diferenţe de până la 900 de lei prin încadrare diferită. S-a ajuns la salarii mult mai mari ale membrilor de sindicat faţă de cele ale colegilor lor. Există acorduri de sporuri aberante – de conducere pentru o secretară, plata cu ora pentru paznic etc. Sunt cazuri în care salariul a ajuns la peste 6.000 lei doar pentru că sentinţa judecătorească a fost interpretată într-un anume fel. Însuşi liderul SDI Arad, Dănuţ Ieneşescu, are un venit salarial de invidiat obţinut prin cumularea mai multor venituri. Există salarii foarte mari ale unor secretare de unităţi şcolare.

Cum a fost posibil să fie acordate astfel de salarii sau sporuri?

ALDESCU. Toate unităţile şcolare au fost în permanenţă bombardate cu mesaje, comunicate, care interpretau legea după bunul plac, care prezentau date parţial corecte şi făceau recomandări având la bază punctul de vedere al Biroului Operativ al SDI. Aceste recomandări îndemnau la acordarea de drepturi salariale suplimentare angajaţilor şi lăsau de înţeles că, în cazul neacordării acestora, directorii vor fi acţionaţi în judecată. De frică, unii directori au cedat acestor presiuni şi au făcut încadrarea personalului fără a respecta baza legală. Stabilirea şi acordarea drepturilor salariale revine directorilor unităţilor de învăţământ, în calitate de angajatori şi ordonatori de credite. În ciuda informărilor făcute de ISJ, de a se respecta legea, SDI a transmis mesaje contrare, care au mers chiar până la ameninţări verbale şi la instigări. Mai exact, s-au făcut recomandări ca angajaţii să semneze contestaţii adresate angajatorului. Intimidarea a mers mai departe şi în prezent circulă pe e-mail un text denigrator la adresa inspectorului şcolar general, care nu a făcut altceva decât să ceară aplicarea unitară, corectă şi obiectivă a legilor promovate de guvernul României. Parafrazând un dicton celebru, afirm că sunt prietenă cu profesorii, dar funcţia mă obligă să fiu mai prietenă cu legea.

Care este rolul ISJ în reglementarea acestei situaţii conflictuale?

ALDESCU. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad are rolul de a coordona aplicarea unitară a legislaţiei şi desfăşurarea procesului educaţional la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ şi am făcut aceasta prin consiliere, informări, notificări. Nu înţeleg de ce toate acestea au fost interpretate greşit de SDI şi de unii directori, fiind tratate ca presiuni sau ameninţări. Ştie toată lumea că unde-i lege nu-i tocmeală. Pe de altă parte, nu înţeleg – nici eu, nici colegii inspectori – de ce SDI nu face demersurile specifice, legale pentru acordarea drepturilor pentru toţi salariaţii, nu doar pentru o parte a lor şi instigă personalul să acţioneze în judecată directorii.

Ce le transmiteţi angajaţilor din învăţământul arădean?

ALDESCU. Aş vrea să le transmit că, deşi aş dori, ca orice profesor, un venit mai mare pentru tot personalul din învăţământ şi nu numai pentru anumite unităţi sau anumite persoane, susţin aplicarea legislaţiei în vigoare şi îmi asum rolul de a face o informare corectă a celor implicaţi în educaţie, chiar dacă aceasta înseamnă să îmi creez anumite antipatii. De altfel, riscul major este ca o unitate şcolară, depăşind lună de lună fondul de salarii alocat conform legii, să rămână la un moment dat în imposibilitatea de a mai putea plăti salariile. În ceea ce priveşte SDI, acesta trebuie să lupte pentru drepturile sindicaliştilor numai în temeiul legii. SDI nu este stat în stat şi sindicaliştii nu au drepturi mai mari decât restul profesorilor. ISJ nu va ceda presiunilor sindicale şi va respecta legea. ISJ respectă SDI, dar respectă mai mult legea.

D.D.



53Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor