Dacă este să ne luăm după reprezentanţii companiei, lucrările vor fi finalizate până în data de 8 februarie, când circulaţia ar trebui să fie redeschisă. Însă dacă este să ne luăm după „obiceiurile proaste”, lucrarea ar putea fi extinsă mult mai mult, iar podul ar putea rămâne închis o bună bucată de vreme. Rămâne de văzut.
Interzis pe podul Decebal!
Reactualizat la:
ARAD. S-a închis circulaţia pe podul Decebal. După cum anunţam încă de vineri, Compania de Apă Arad derulează lucrări de modernizare a reţelei de apă potabilă, iar aceste lucrări au închis total traficul pe una dintre cele mai circulate artere din municipiu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
România
Sculptura „Hidra”, realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.
Citiți principiile noastre de moderare aici!