Între Mioveni și Călărași

De Leo Sfara
3Comentarii
Între Mioveni și Călărași
Cu Ionuţ Popa pe bancă, UTA a scos un punct important la Mioveni şi rămâne neînvinsă, dar acum merge pe terenul liderului, Dunărea Călăraşi. Fundaşul Manea va lipsi, fiind suspendat.

UTA nu a mai venit acasă după meciul cu CS Mioveni, a ales să pregătească jocul de la Călărași, de duminică, ora 13,30 (în direct pe DigiSport), „în deplasare”. Arădenii au fost la un pas să piardă jocul de la Mioveni, din cauza arbitrului, care a acordat un penalty imaginar pentru gazde, care – însă – a fost ratat de Năstăsie. „I-am reproșat arbitrului Georgescu această fază, dar el ne-a spus că așa a văzut el. Bine că nu am pierdut, că nu ne-a luat punctul, unul meritat” – spune Ionuț Popa, director tehnic la UTA.

Orice punct e important

După egalul de la Mioveni, punct considerat important, vine o altă deplasare, la Călărași. „Sunt mulțumit de egalul de la Mioveni, dar nu și de prestația din prima repriză. Aș vrea să evoluăm la Călărași precum în partea secundă a jocului de la Mioveni. Le-am reproșat băieților prestația din prima repriză, apoi – în a doua – ați văzut, lucrurile s-au schimbat. Acum, atmosfera e mult mai bună, nu mai există încordarea pe care am întâlnit-o când am sosit la echipă. Mergem cu încredere la Călărași, pe terenul liderului, deși știm că ne va fi greu. Ne jucăm șansa, orice punct e important, iar dacă pierdem nu facem un capăt de țară. Ne-am făcut niște socoteli, suntem în grafic deocamdată, sperăm să rămânem tot așa” – ne-a declarat Ionuț Popa.

Manea e suspendat

UTA nu va putea conta, la meciul de duminică, pe Alexandru Manea. El a fost folosit fundaș dreapta, a fost mai expus decât de obicei și nu a putut evita cartonașul galben care-l face suspendat pentru meciul următor. „Ne va lipsi mult Manea, dar nu avem timp de bocete, trebuie să găsim cea mai bună variantă pentru a-l înlocui” – mai spune Popa.

Reîntâlnirea cu Roșu

Dacă cineva credea că tensiunea meciului de baraj dintre ACS Poli Timișoara și UTA se va repeta și la Mioveni, cu prilejul partidei de miercurea trecută, s-a înșelat. Ionuț Popa explică: „M-am întâlnit cu Laurențiu Roșu înainte de meci, am discutat, la fel și după, totul a fost în limitele normalului. Atunci a fost presiunea momentului, a mizei, așa e la fotbal”.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor