Întreaga Dieceza de Timișoara, în pelerinaj la Maria Radna

Întreaga Dieceza de Timișoara, în pelerinaj la Maria Radna
Pe 16 iulie, Dieceza romano-catolică de Timișoara organizează cel mai mare pelerinaj al anului, la Bazilica Maria Radna.

La „350 de ani de la donarea icoanei miraculoase bisericii din Maria Radna”, Dieceza romano-catolică de Timișoara organizează Pelerinajul jubiliar al întregii dieceze, la Bazilica din Radna. Liturghia Pontificală din Bazilica Papală Maria Radna, ce va avea loc pe 16 iulie de la ora 11, va fi celebrată de către Cardinalul Vinko Puljić, arhiepiscop de Vrhbosna (Sarajevo, Bosnia și Herțegovina), la invitația Epispopului romano-catolic de Timișoara, Martin Roos.

Prezența la Radna a icoanei, o imagine a Fecioarei Maria pe Muntele Carmel, este consemnată pentru prima dată documentar în 1668. Povestea spune că aceasta a fost cumpărată de un călugăr bosniac, Djuro Vrichonossa, de la un vânzător ambulant de icoane italian. Ulterior, bosniacul a donat-o Bisericii Radna, care la vremea respectivă era o construcție din lemn, îngrijită de călugări franciscani de proveniență bosniacă.

Când biserica a fost arsă din temelii de un atac otoman, icoana a fost recuperată din cenușa lăcașului, intactă. Icoana este acum montată pe o placă de lemn, iar marginile îi sunt acoperite cu brocart cu fir de aur. Din 1767, aceasta se află pe altarul înalt al bisericii actuale. Bazilica Minor Maria Radna a fost declarată de Papa Ioan Paul al II-lea ca fiind cea mai importantă biserică de pelerinaj a tuturor catolicilor din Banat.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !