Învăţâmântul obligatoriu de 15 ani în România!

De Daniel Scridon
10Comentarii
Învăţâmântul obligatoriu de 15 ani în România!
Peste maximum cinci ani, noile generații vor fi obligate să stea mai mult timp în școală! Învăţământul ar putea să aibă 15 clase obligatorii până în 2023. Camera Deputaţilor a votat miercuri, 28 martie, o propunere legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale. Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Senatului, for decizional.

Potrivit proiectului, învățământul obligatoriu în România va fi de 15 ani și va cuprinde și ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar (grupa mijlocie și grupa mare de la grădiniță).S-au înregistrat 178 de voturi „pentru”, 25 de voturi „împotrivă” şi 55 de abţineri.

„Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistemul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţământul rural, pentru mediile de periferie urbană – acolo unde copiii poate nu au posibilitatea de a beneficia nici de supraveghere, nici de un sprijin educaţional. Prin această iniţiativă, care va merge la Senat, ne propunem ca grupa mijlocie şi grupa mare să devină treptat parte a învăţământului obligatoriu”, se arată în propunerea legislativă.

Deputatul PSD, Camelia Gavrilă, iniţiator al proiectului legislativ, preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, a explicat în continuare cum va fi implementat în etape proiectul: „De la cei 13 ani de acum – 12 clase şi una pregătitoare – se adaugă încă doi ani, dar în etape. Evident că efortul bugetar este semnificativ, dar credem că nimic nu este prea scump pentru educaţia copiilor. Şi, într-o primă etapă, grupa mare va deveni obligatorie începând cu 2020, iar grupa mijlocie va deveni în 2023 grupă obligatorie. Ne-am gândit la un calendar rezonabil, care să permită şi o configurare bugetară, dar, în acelaşi timp, să ne putem alinia şi la un sistem european”.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor