Invatamantul superior aradean si mediul de afaceri

De Vasile Filip
Dezbaterea s-a bucurat de real succes FOTO: FAN
Dezbaterea s-a bucurat de real succes FOTO: FAN
Workshop organizat, în premieră, de Univesitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad.

ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, în data de 27 ianuarie a.c., în parteneriat cu Camera de Comeț, Industrie și Agricultură Arad și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – Filiala Arad, în sala de conferințe a Hotelului „Leon”, workshop-ul cu tema „Învățământul superior arădean și mediul de afaceri”.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr de peste 100 de reprezentanți ai mediului de afaceri arădean, instituțiilor publice, mediului universitar și preuniversitar.

Scopul acestui workshop a fost de a dezvolta relațiile dintre mediul universitar și cel de afaceri, de a armoniza procesul de pregătire al tinerilor cu nevoile mediului de afaceri și de a identifica posibilitățile de cooperare viitoare în vederea inserării cu succes a absolvenților pe piața muncii.

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a subliniat că „întâlnirea a adus în discuție cerințele mediului de afaceri privind procesul educațional în învățământul universitar, temă care a creat dezbateri între cei prezenți. În urma acestor discuții s-au concretizat propuneri pentru consolidarea relației de parteneriat, dintre care amintim: pregătirea practică a studenților în instituțiile și companiile arădene de elită; implicarea studenților și doctoranzilor în viața economică, socială și culturală a Aradului; aportul specialiștilor arădeni din mediul de afaceri și pregătirea studenților și masteranzilor; atragerea unor absolvenți ai universității de către firmele arădene. Totodată, au fost dezbătute și modalități de colaborare mai eficiente, care să motiveze și să încurajeze elevii și studenții să participe la programe comune având ca scop apropierea sistemului educațional de cerințele de pe piața muncii”.

Printre modalitățile aduse în discuție și dezbătute se numără eficientizarea activității de pregătire practică a studenților și crearea de proiecte comune care să contribuie la întărirea relațiilor dintre mediul de afaceri arădean și cel universitar.

„Ideea acestui workshop a venit din partea doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, care a dorit să facem un pas înainte și să dezvoltăm colaborarea pe care Universitatea noastră o are, ca Universitate comunitară, cu mediul socio-economic din județul Arad”, ne-a declarat prof. univ. dr. Horațiu Șoim, prorector al UVVG.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat că „workshop-ul „Învățământul superior arădean și mediul de afaceri” a fost o premieră organizată de Universitatea noastră la care au participat conducători de întreprinderi, oameni de afaceri, directori de bănci și de instituții județene și centrale, care ne-au sprijinit în diferite acțiuni de antreprenoriat. În cadrul acestui eveniment, am prezentat preocupările universității de a realiza un învățământ formativ, aplicativ în toate domeniile de activitate, dar și curricula Universităţii, posibilitățile de a efectua practica studenților și alte acțiuni studențești în cadrul întreprinderilor din municipiul și județul Arad. Discuțiile au fost deosebit de realiste și au marcat o nouă etapă în colaborarea Universității noastre cu instituțiile și mediul de afaceri. Este de fapt o traducere a temei discutate în cadrul recentei reuniuni a Asociației Universităților Europene, care a avut loc la Universitatea din Marsilia, privind doctoratul industrial, o nouă formă de apropiere a doctoratului de cerințele regionale și naționale a unei țări. Sperăm să găsim cele mai bune soluții pentru cooperarea academică cu cea profesională, care să ducă la o bună pregătire a studenților Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad”.

„Evenimentul s-a bucurat de un real succes în rândul celor prezenți și s-a încheiat cu promisiunea punerii în practică a celor discutate și organizarea în viitor a altor evenimente de acest gen pentru o mai bună consolidare a relațiilor dintre cele două medii – mediul de afaceri și mediul universitar-academic”, a concluzionat prof. univ. dr. Teodor Pătrăuță, coordonatorul Comisiei de orientare vocațională și profesională din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !