Invazie de iepuri la Pecica: floarea soarelui distrusă!

De C. Cotuna
7Comentarii
Invazie de iepuri la Pecica: floarea soarelui distrusă!
© FOTO: C. Cotuna
Sute de hectare de floarea soarelui au fost nimicite la Pecica de… iepuraşi.

Urechilă, care s-a înmulţit peste măsură la Pecica, a produs pagube atât de mari, încât fermierii au fost nevoiţi să reînfiinţeze culturile, numai că animalele au atacat plantele din nou. Disperaţi, agricultorii au apelat la vânători, însă aceştia spun că nu au ce să facă, pentru că sezonul de vânătoare este închis. Problema este, pe cât de banală, pe atât de costisitoare pentru fermierii din Pecica. Agricultorii au anunțat că, până acum, pagubele sunt de zeci de mii de euro, iar producția de floarea soarelui a fost compromisă pe aproximativ 1000 de hectare. Problema este că, deși cunosc această situaţie, autoritățile nu fac nimic pentru a-i ajuta pe agricultori în combaterea acestui fenomen.

7000 de euro pe apa sâmbetei

Fermierii din zona oraşului Pecica au însămânţat cu floarea soarelui prima dată la începutul lunii aprilie, numai că, odată răsărită, planta a fost mâncată de iepuri. Păgubiţi, agricultorii au reînsămânţat terenurile, în speranţa că iepurii nu vor mai reveni, numai că Urechilă a dat din nou atacul. Iepurii „atacă” când planta este în cotiledoane, în două frunzuliţe, o retează și ea nu se mai regenerează, rămâne secerată. „Dețin 150 de hectare de floarea soarelui cu care am avut mari probleme. Iepurii, ce s-au înmulțit cum nu mi-a fost dat să văd, ne-au decimat multe hectare de floarea soarelui”, a declarat Ianoș Danko, administratorul unei firme agricole. „Sunt foarte mulți, câte 3-4-7, împreună. E clar că din cauza iepurilor s-a diminuat…  Am reînsămânțat vreo 20 de hectare din cauza lor. Nu știm ce e de făcut”, s-a confesat Dorin Zorici, un fermier din Pecica.

„Din 125 de hectare, 51 am fost nevoit să scot și să reseamăn cu porumb, pentru că pagubele erau de peste 60% și nu puteam să țin culturile. Noi nu putem lua nicio măsură, este interzis prin lege sa îi otrăvim, iar vânătorii nu-și fac treaba. În consecință, anul viitor nu voi mai semăna floarea soarelui. Investiția mea la 50 de hectare e de aproximativ 7.000 de euro”, ne-a relatat Arpad Borșoc, unul dintre păgubiți.

Şi hârciogi pe lângă iepuri

Disperaţi, agricultorii au cerut ajutor, iar autorităţile locale spun că au solicitat intervenția vânătorilor. „Am primit o sesizare de la agricultorii din Pecica, având în vedere invazia de iepuri și, mai nou, avem informații și despre o invazie a hârciogilor. Cu ei este mai problematic deoarece sunt protejați. Aici exista o carență legislativă. Dacă există o suprapopulare, cine suportă pagubele?”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro Miodrag Stoianov, viceprimarul orașului Pecica.

Vânătorii lasă armele jos

Vânătorii spun că nu pot interveni să împuşte animalele, deși recunosc că soluţii ar fi. Nicu Deme, președintele AJVPS Arad, spune că „ceea ce putem noi face și există și obligația legală a vânătorilor, este de a alunga vânatul din zona unde produce pagube, pentru că în această perioadă vânătoarea la iepuri este închisă. Sunt șanse mici ca ministerul să aprobe în extrasezon împușcarea lor”.

Dacă nu iepuri, atunci vulpi

Mai grav este că vânătorii se pregătesc să împuşte vulpile, care, cât de cât, ar mai rări din populaţia de iepuri. „O să ne ducem în zonă când vor veni cotele de recoltă la răpitoare, respectiv la vulpe și mistreț. Practic vom elibera autorizații la vulpi și ne vom duce în zonă. Eu am trimis paznicul de vânătoare în Ungaria și mi-a spus că fiecare și-a împrejmuit cultura cu un gard din plastic”, a venit Deme cu „soluția” tristă.

Taguri: , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor