Inventar la probleme

1Comentariu
ARAD – Viceprimarul Levente Bognar vrea un inventar la gurilor de scurgere, pentru a afla câte din acestea sunt cu adevărat funcţionale.

Bognar susţine că atunci când Primăria a preluat gurile de canalizare pluvială, nimeni nu a precizat faptul că mare parte din acestea nu funcţionează. „Am cerut atunci să se facă un inventar, pentru a vedea care sunt funcţionale. Noi am preluat de la Compania de apă un inventar al obiectivelor de canalizare pluvială, dar am constatat ulterior că foarte multe guri de scurgere nu funcţionează”, a precizat viceprimarul. Directorul executiv al Primăriei nu a indicat când ar putea avea loc acest inventar, dar i-a amintit vicelui că Primăria nu a preluat gurile de la Compania de apă, în condiţiile în care până acum acestea erau ale nimănui! Acestea au fost trecute în domeniul public pentru ca executivul să se poată ocupa de ele. Cele mai mari probleme au apărut pe străzile asfaltate de mult timp, gurile fiind la alt nivel decât asfaltul.

A.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor