Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Arad a investit anul acesta peste 300.000 de lei în lucrări de reparaţii şi modernizare a Băilor Termale „Bidi”. Despre ce este vorba? Ne spune Lidia Dan, preşedinte al CARP Arad: „Bazinul mare de copii a fost împărţit în două compartimente: unul pentru copii mai mici, unde apa este de 50-60 de centimetri, şi unul pentru copii mari şi adulţi, pentru tratament, cu duze, jacuzzi, cu umbrelă de pe care curge apă, cu locuri pe care pot sta aşezaţi ca pe bancă, sub copertină. De asemenea, toată curtea dintre cele două bazine şi cabinele exterioare, plus aleile pentru bazinul interior au fost pavate cu dale.”
Veştile bune nu se opresc aici. Arădenii curioşi să vadă noua faţă a Băilor Termale din Gai, dar şi să „încerce” investiţiile realizate aici, sunt aşteptaţi miercuri, 1 Iunie, la „Bidi”. De Ziua Copilului, intarea va fi gratuită pentru toată lumea. În restul zilelor, se plăteşte. „Preţurile au rămas la fel ca anul trecut: 8 lei/zi pentru adulţi, 4 lei/zi pentru elevi, studenţi şi pensionari. Copiii de până la şapte ani beneficiază de gratuitate. Se pot face şi abonamente; acestea costă 60 de lei/lună pentru pensionarii care sunt membri CARP şi 100 de lei/lună pentru ceilalţi” – conchide Lidia Dan.
Apă ca la Felix
Băile „Bidi” se întind pe o suprafaţă de 20.000 mp, având o medie anuală de 65.000 de vizitatori. Bazinele sunt pline cu apă termală, aceasta având – potrivit CARP – aceeaşi calitate, aceleaşi proprietăţi terapeutice cu apa de la Băile Felix. Pe lângă bazine, pe ştrand există şi un pavilion prevăzut cu vane individuale pentru tratament, saună umedă cu abur, salon de masaj, salon de manichiură şi pedichiură. Garderoba şi paturile de plajă sunt gratuite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!