Investitori interesați de pensiunea executată silit de la Ghioroc. Fiscul nu o mai vinde

De M.B.
3Comentarii
Investitori interesați de pensiunea executată silit de la Ghioroc. Fiscul nu o mai vinde
© FOTO: M.B.
Firma care deține obiectivul turistic a intrat în lichidare, Fiscul fiind nevoit să renunțe la licitație de vânzare anunțată, la care prețul pensiunii era jumătate din valoarea de piață.

Pensiunea din Ghioroc pe care Fiscul a scos-o la licitație de opt ori în trei ani, fără să se găsească un cumpărător, nu va mai fi vândută de stat. A noua licitație din procedura de executare silită, care fusese anunțată de autorități în urmă cu o lună în toată presa, a fost anulată, deși mediatizarea a atras numeroși investitori interesați. Conform reprezentanților Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad, firme din toată țara au vrut să se înscrie la licitație, însă vânzarea de către stat nu mai este posibilă pentru că societatea comercială care deține pensiunea a intrat în lichidare.

”De vânzarea cabanei turistice va trebui să se ocupe lichidatorul, iar statul va urmări să-și recupereze sumele pe care societatea comercială le datorează bugetului”, ne-a declarat Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al AJFP Arad.

Potrivit site-ului ANAF, firma din Ghioroc are o datorie la buget de aproximativ 1.100.000 de lei. Suma este aproape dublă față de prețul de la care era anunțată pornirea licitației, respectiv 643.349 lei (exclusiv TVA).

La prima licitație, organizată în 2014, prețul de pornire era de peste 1.600.000 de lei, însă, conform procedurilor, acesta a fost redus la fiecare dintre cele opt licitații organizate ulterior.

Pensiunea a fost construită în perioada 2008 – 2011 și are parter şi mansardă, cu o suprafaţă de 589 metri pătrați. Este compusă din  sală de recepție, restaurant, bucătărie, piscină interioară, piscină exterioară, zece camere duble, teren aferent în suprafaţă de 1.712 metri pătrați, dar și alte anexe și facilități de petrecere a timpul liber.

”Accesul la cabană se poate realiza de pe DN7 dinspre direcţia Deva şi Arad şi DJ 708 C care este asfaltat. Imobilul se pretează foarte bine pentru turismul de week-end şi pentru organizarea de evenimente, precum şi pentru alte activităţi”, se arată într-o prezentare făcută de AJFP Arad la momentul anunțării licitației.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor